|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Şpârle şi şopârle, 29.10.2014 

soparla-cu-volanas

• Un locuitor din Suteşti ne-a trimis recent la redacţie noi „fapte de vitejie” ale primarului Ion Stănescu: „Acest baron PSD a concesionat tot ce se putea concesiona în comună, bineînţeles numai el ştie cum. El nu plăteşte salariile angajaţilor cu lunile. Acum sunt 5 luni de când nu s-au mai luat bani. Ion Stănescu are zeci de procese pe rol, dar nu el, ci Primăria Suteşti. Nu a plătit facturi la iluminatul public şi astfel de 4 ani suntem în beznă. Primarul a început o canalizare de 5 ani şi nici acum nu e gata, a aprobat construcţia unei piste de biciclete peste conductele de apă şi canal, culmea pista racordată la iluminatul public şi care se termină şi începe într-un cap de pod. Un comunist înfocat care nu a făcut alceva decât să căpuşeze o comună şi să inspire frică locuitorilor ei. Este un proprietar de terenuri importante pe care acum se află staţia de epurare, puţurile de apă, birourile de apă, care tot ce a renovat în comună a concesionat ulterior. Oare cât de proşti sunt cei mai mari în funcţie ca el de nu ia nici o măsură?!?”. Vom verifica la faţa locului cele relatate de personajul din Suteşti.

• Cam dubioasă data inaugurării prelungirii bulevardului Dem Rădulescu spre sud: miercuri, 29 octombrie, conducerea Primăria Râmnicului a deschis circulaţiei noul tronson rutier, taman cu… patru zile înaintea turul I al alegerilor prezidenţiale. Un specialist în domeniul construcţiilor – inginerul Sorin Zamfirescu, fost primar al Râmnicului – spune că investiţia era finalizată de peste 2 luni, însă intenţionat s-a amânat momentul inaugurării.

• O premieră în istoria Consiliului Local al Râmnicului: o informare de pe ordinea de zi a fost supusă la vot miercuri, 29 octombrie, deşi nu avea caracterul unui proiect de hotărâre. Ce s-ar fi întâmplat dacă „informarea” pica la vot?

• În data de 14 octombrie, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a lui Aurel Gogoci (prin pensionare). În urmă cu trei ani, procurorul Aurel Gogoci a fost implicat într-un accident rutier cu urmări destul de neplăcute. Fiind vorba o persoană care ocupă o funcţie asimilată cu cea de magistrat, acest caz nu a fost cercetat de IPJ Vâlcea. Potrivit conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, în această cauză, s-a deschis dosarul penal nr. 6588/P/2011, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

• Primarul interimar din Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin firma Edion, pentru excavarea ILEGALĂ, prin încălcarea prevederilor art. 90-103 din Legea Fondului Funciar, în speţă legea 18/1991 cu modificările ulterioare, a terenurilor agricole din punctul ZOTON, locaţie situată pe raza comunei Frânceşti, sat Cosani, judeţul Vâlcea. Faptele pentru care a fost formulat acest DENUNŢ sunt: evaziune fiscală,faptă prevăzută de legea 78/2000; cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 C.P. şi art. 6 din legea 78/2000; distrugeri de terenuri agricole art.253 C.P.; tulburare de posesie art. 256 C.P.

 

Leave a Response