Accidente rutiere produse în Păuşeşti Măglaşi şi Prundeni
În cursul zilei de vineri, 7 noiembrie, poliţiştii au fost anunţaţi de producerea a două accidente rutiere. Unul dintre ele s-a produs Păuşeşti-Măglaşi. S-a stabilit că Iulian Ion P., în vârstă de 53 de ani, din Râmnic, a condus un autoturism din direcţia Băile Olăneşti – Râmnicu Vâlcea. La un moment dat şoferul a fost surprins de Constantin D., în vârstă de 30 de ani, din Vlădeşti, care în calitate de pieton se afla întins pe partea carosabilă pe sensul său de mers, trecând cu autoturismul peste el. Tânărul a fost grav rănit. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Un alt accident a fost anunţat la ora 17.22, când George Constantin B., în vârstă de 29 ani, din comuna Lăcusteni, a condus un autoturism din direcţia Râmnicu Vâlcea către Drăgăşani. Când a ajuns pe raza localităţii Prundeni, pe fondul neatenţiei în conducere, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de Lidia I., în vârstă de 67 ani, din Slatina, judeţul Olt. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto ce au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Drăgăşani. Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, neputând fi testaţi cu aparatul etilotest.