Oltchim a raportat o pierdere brută de 159,2 mil. lei şi datorii de 3,7 mld. lei, în primele 9 luni
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat o pierdere brută de 159,2 milioane lei, în primele 9 luni din acest an, faţă de un rezultat negativ de 172,7 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi datorii totale de 3,7 miliarde de lei, potrivit unui raport al companiei.
De asemenea, compania a întregistrat o pierdere înainte de dobânzi, taxe, amortizare (EBITDA) de 44,5 milioane lei, faţă de un rezultat negativ de 75,3 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Agerpres.
Compania precizează că valoarea exportului realizat la 9 luni este de 67,3 milioane de euro, respectiv 69% din cifra de afaceri şi este în creştere cu 18,5 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Cifra de afaceri realizată de Oltchim în primele 9 luni din 2014 a fost de 436,05 milioane lei, faţă de 359,48 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Datoriile societăţii se ridicau la 3,7 miliarde lei, la 30 septembrie 2014, faţă de 3,66 miliarde lei la 31 decembrie 2013. Creanţele companiei se ridicau, la 30 septembrie 2014, la 66,36 milioane lei, faţă de 76,64 milioane lei, la 31 decembrie 2014.
Cheltuielile cu personalul aferente perioadei ianuarie – septembrie 2014 au fost de 87,28 milioane lei, faţă de 108,53 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Reducerea cheltuielilor cu personalul se datorează disponibilizării unui număr de 918 salariaţi în iunie 2013. Numărul mediu de salariaţi în perioada ianuarie – septembrie 2014 a fost de 2.278, faţă de 2.890 în perioada ianuarie – septembrie 2013.