|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Mihai Şoavă, de la firma AS Trans, va încasa de la CJ Vâlcea suma de 1,62 milioane euro 

soava-mihai-astrans

În data de 13 noiembrie 2014, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a semnat cu Mihai Şoavă, administratorul firmei As Trans SRL Râmnicu Vâlcea (în calitate de lider al asocierii societăţilor AS Trans şi SC Govora SA), contractul de lucrări „Reabilitare şi modernizare DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti, comunele Păuşeşti Măglaşi şi Stoeneşti, judeţul Vâlcea”. În urma acestui contract, CJ Vâlcea va achita către cele două firme suma de 7,14 milioane de lei inclusiv TVA, echivalent a 1,62 milioane de euro. Este un preţ mai mic faţă de cel aprobat de Consiliul Judeţean Vâlcea: valoarea totală a investiţiei a fost calculată la 10,32 milioane de lei, respectiv 2,33 milioane de euro. În vara acestui an, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat documentaţia tehnico-economică, faza proiect tehnic actualizat, pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti, comunele Păuşeşti Măglaşi şi Stoeneşti, judeţul Vâlcea”, elaborată de către proiectantul SC Consintel SRL Râmnicu Vâlcea. Durata de realizare a investiţiei este de 16 luni, iar finanţarea lucrării se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administratei Publice (PNDL aprobat prin OUG 28/2013), din bugetul propriu al judeţului şi din alte surse legal constituite, conform programului de investiţii aprobat potrivit legii. În lista de dotări independente şi alte cheltuieli de investiţii pe anul 2014, cu finanţare din credite bancare interne, este inclusă lucrarea „Reabilitare şi modernizare DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti, comunele Păuşeşti Măglaşi şi Stoeneşti, judeţul Vâlcea”, suma alocată fiind de 2,1 milioane de lei. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 53 din 31 octombrie 2012 s-a aprobat documentaţia tehnico-economică, faza studiu de fezabilitate, pentru acest obiectiv de investiţii. Având în vedere perioada de timp scursă de la elaborarea documentaţiei tehnice, precum şi precipitaţiile abundente înregistrate în acest an, a fost necesară actualizarea documentaţiei tehnico-economice faza proiect tehnic pentru acest obiectiv de investiţii, pentru ca lucrările prevăzute a se realiza să corespundă cu noua situaţie reală din teren. În acest sens, a fost actualizată documentaţia tehnico-economică faza proiect tehnic de către proiectantul iniţial SC Consintel SRL Rm. Vâlcea. Drumul judeţean DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Deleni – Mănăstirea Jgheaburi – Stoeneşti, în lungime de 15,7 km, asigură legătura între comunele Păuşeşti Măglaşi şi Stoeneşti, făcând totodată legătura cu reţeaua de drumuri naţionale prin DN 64 limită judeţ Olt-Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea-Olăneşti şi DN 67 limită judeţ Gorj – Horezu – Râmnicu Vâlcea (varianta Sud) – Goranu (DN 7). În prezent, tronsonul de drum judeţean care va fi reabilitat şi modernizat, cu o lungime de 4,65 km, este balastat şi este încadrat de restul traseului care este asfaltat. Starea tehnică a acestui tronson de drum, după ploile abundente căzute în acest an şi după traversarea unei ierni destul de grea, este rea, având o structura de tip împietruire, neuniformă, aceasta fiind constituită din balast nisipos şi pe alocuri cu piatră spartă amestecată cu pietriş grosier. Sunt vizibile deteriorări de suprafaţă – erodări, cauzate de apele pluviale ce nu sunt preluate şi evacuate deoarece şanţurile de pământ sunt discontinue şi colmatate, iar podeţele existente sunt degradate. Realizarea proiectului vizează creşterea gradului de accesibilitate şi atractivitate a zonei prin îmbunătăţirea condiţiilor oferite de infrastructura de transport, realizarea accesului corespunzător la obiectivele turistice, impulsionarea dezvoltării economice, a mobilităţii populaţiei şi forţei de muncă din zonă. Reabilitarea DJ 651 va contribui la fluidizarea traficului, reducerea timpului de transport, realizarea transportului în condiţii de siguranţă sporită. îmbunătăţirea infrastructurii de transport, va permite şi accesul autovehiculelor speciale la locuitorii acestei zone pentru urgenţe medicale sau tratamente efectuate la domiciliu, precum şi intervenţia rapidă a autospecialelor de Pompieri sau Protecţie civilă în cazul unor accidente, calamităţi naturale sau incendii.

(Petre Coman)

3 Responses to Mihai Şoavă, de la firma AS Trans, va încasa de la CJ Vâlcea suma de 1,62 milioane euro

  1. victor

    Abia acum aflaţi de abonatul la lucrări date cu dedicaţie acestei firme de către Consiliul Judeţean?Câte poduri si podeţe a mai „reaabilitat” el……

     
  2. danezul marocanul

    UN TIGAN DIN TOMSANI,PROVINE DINTRO FAMILIE DE SARANTOCI SI FURACIOSI…………..II STIU BN FAMILIA TOATA…….TARE AS FII CURRIOS CUM DE ARE TOATA AVEREA ASTA…MAI ALES CONTRACTE CU PRIMARIA DAR CE SA FACEM DE 25 DE ANI MOGULU CALEA CONDUCE,VLADOIU PUPATOR DE FUSTE COMUNISTE CU EL IN FRUNTE…….CAT DE TAMPITI POT FII VALCENII…….

     
  3. anaaa s

    in timpul munci un om de 45 de ani cu 2 copii acasa face infarct la domunl soava ………….desi domnul mai putea trai daca seful mai chema salvarea insa nu a facut-o crezandu-si ca si revine ……asa ca a murit pw loc …el spunand la familie ca a murit in salvare …..finalul este fff intereseant …..sper ca ziarul valcea sa se duca si sa ia un interviu domnului SOAVA ….sa si aduca aminte cum s-a splata pe maini

     

Leave a Response