Miniera Vâlcea, prin Salina Ocnele Mari furnizează CNADNR 25.000 de tone de sare pentru deszăpezire
Salina Ocnele Mari din Râmnicu Vâlcea a început furnizarea unei cantităţi de 25.000 de tone de sare pentru deszăpezire Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a declarat pentru ramnic.ro, directorul general al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, Marius Tănăsie.
„Am început deja cu livrările de sare pentru deszăpezire. Noi avem în derulare în prezent un contract cu CNADNR pentru o cantitate de 25.000 de tone de sare. La Salina de la Ocnele Mari se încarcă camioane non-stop, pot spune, iar sarea este pentru drum, mai ales că iarna deja s-a instalat în ţară pe mai multe sectoare de drum. Noi suntem pregătiţi şi pentru export, ca în fiecare an, funcţie de contractele pe care le realizează societatea la nivel naţional. Produsul nostru este foarte bun ca material antiderapant. De asemenea, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea lucrează cu primăriile şi cu alte regii”, a precizat Tănăsie.
La această dată, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Salinei de la Ocnele Mari produce în jur de 1.500-2.000 de tone de sare pe zi. Salina în prezent produce toate tipurile de sare: de drum, industrială pentru Oltchim şi Uzinele Sodice Govora şi sare pentru consum.