Accidente rutiere în Călimănești și Horezu
La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orelor 13.30 N. Pamfil, de 48 ani a condus un autoturism pe Drumul Naţional 7. Când a ajuns pe raza oraşului Călimăneşti, a efectuat manevra de mers înapoi, fără să se asigure, pentru a ieşi din parcare, moment în care a acroşat-o cu partea dreaptă spate pe T. Maria, de 81, care intenţiona să traverseze strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, căzând pe carosabil. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Tot luni, în jurul orelor 23.15, P. Radu Lucian, de 35 ani , a condus un autoturism pe Drumul Naţional 67. Când a ajuns pe raza oraşului Horezu, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteo(carosabil umed), la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă înspre stânga. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a lui P. Ionela Adina, în vârstă de 16 ani, care a fost transportată la Spitalul Horezu unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie antebraţ drept, multiple escoriaţii şi plăgi superficiale la nivelul antebraţului şi braţului drept”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Având în vedere condiţiile meteo şi de trafic specifice sezonului rece, caracterizate de scăderea regimului termic, apariţia şi generalizarea precipitaţiilor şi a fenomenului de ceată, la care se adaugă dificultăţile generate de micşorarea perioadei diurne, poliţiştii rutieri recomandă prudenţă tuturor participanţilor la traficul rutier. În acest sens, conducătorii de autovehicule trebuie să conducă prudent, cu viteza adaptată continuu tuturor particularităţilor meteo, de drum şi trafic, ştiut fiind faptul că trecerea de la aderenţa specifică unui carosabil uscat la cea umedă a creat întotdeauna probleme celor care sunt tentaţi să apese mai mult decât este cazul pedala de acceleraţie, la acestea adăugându-se şi vizibilitatea scăzută pe fondul prezenţei ceţii pe majoritatea arterelor judeţene în condiţiile unui iluminat public deficitar. De asemenea, aceştia au obligaţia să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, precum şi principiile conduitei preventive, urmărind: să nu conducă autovehicule pe drumurile publice după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice; informarea, înaintea plecării în călătorie, asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată; asigurarea funcţionării corespunzătoare a sistemelor de iluminare-semnalizare, cât şi a celui de climatizare/dezaburire; utilizarea corectă a luminilor de întâlnire, chiar şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în condiţiile prezenţei acestui fenomen; adaptarea permanentă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum umed (acoperit cu apă sau mâzgă); păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, mai ales atunci când deplasarea se face pe un drum acoperit de apă sau mâzgă; utilizarea, de către toţi ocupanţii autovehiculelor a centurilor de siguranţă; evitarea, pe cât este posibil, a manevrelor de depăşire care nu sunt absolut necesare (acestea nu scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă pot pune în pericol siguranţa traficului rutier); evitarea acţionării bruşte a sistemului de direcţie şi mecanismului de frânare al autovehiculului. Totodată, este necesar să fie reamintită pietonilor necesitatea respectării cu stricteţe a regulilor privind deplasarea pe drumul public, prin evitarea, pe cât posibil, a folosirii părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. În acest context se va insista asupra asigurării temeinice înaintea traversării drumurilor şi efectuării acestei manevre numai după ce există certitudinea că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă. Pentru a preveni implicarea tuturor participanţilor la trafic în evenimente rutiere nedorite, poliţiştii rutieri recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic, orice clipă de neatenţie putând fi fatală.