Angajații de la Energomontaj își vor cere drepturile în stradă!
Odată cu retragerea inginerului Florin Kessler din activitate, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 11/4 septembrie 2014, conducerea societății Energomontaj a fost preluată de ing. Horia Ştefănescu şi Tudor Titirişcă, însă treburile se pare că nu mai merg deloc bine. Oamenii de la Sucursala din Vâlcea au început protestele începând cu data de 25 noiembrie anul curent. Prima acţiune a avut loc în curtea sucursalei, urmând să fie înaintate memorii către ITM, Prefectură, Consiliul Judeţean şi conducerea PNL Vâlcea reprezentată de Romulus Bulacu şi Cristian Buican. Oamenii nu-şi pun mari speranţe în preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea și, totodată, preşedinte PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Ei consideră că PSD a minţit permanent urmărind doar interesul de grup şi mai deloc interesul naţional. Nu sunt prea siguri însă nici de PNL, mulţi dintre ei afirmând că poate fi „aceaşi Mărie, dar cu altă pălărie”. Tot ei acuză conducerile Energomontaj SA de la Craiova şi Bucureşti că nu ar fi interesate decât de profitul pe care munca lor îl aduce companiei fără să le pese de salariile angajaţilor, dar şi de condiţiile de lucru și siguranță pe care legea le cere. Protestatarii susţin că s-au făcut concedieri ilegale şi se lucrează cu personal insuficient la realizarea investiţiilor contractate. În plus, angajaţilor de la Energomontaj nu au asigurată protecţie în cazul săpăturilor la adâncime, existând riscul prăbuşirii pământului peste lucrători, şi multe altele ce vor fi inserate în memoriile adresate către liderii politici şi instituţiile statului. Protestatarii doresc să facă o alianţă cu celelalte grupuri de nemulţumiţi din judeţ, cum ar fi de exemplu muncitorii de la Oltchim, dar şi de la alte întreprinderi. Iar săptămâna ce urmează doresc începerea protestelor de stradă cu pichetări la Consiliului Judeţean, Prefectură și la locuințele parlamentarilor ce doar au profitat de-a lungul anilor de conjunctura politică care a generat doar jaf, șomaj, sărăcie și distrugere a economiei românești.
(Nicu Trandafir)