Privatizare ratată la OLTCHIM: societatea nu va mai fi scoasă la vânzare în următorii trei ani
Conform unor precizări ale administratorului judiciar al SC Oltchim SA, Gheorghe Piperea, până la termenul limită, nici un investitor nu s-a arătat interesat de preluarea SC Oltchim SPV SRL, deţinută integral de SC Oltchim SA. În acest moment, privatizarea SC Oltchim SA se consideră încheiată, societatea nu va mai fi scoasă la vânzare pentru o perioadă de trei ani, cât durează implementarea planului de reorganizare. „Nu s-a prezent nimeni, nici chinezii, nici turcii, nici Vuza, nici SIF Transilvania. S-au dovedit nişte investitori neserioşi. Noi elaborăm acum planul de reorganizare, care va fi votat de Comitetul Creditorilor în 10 martie 2015, în perioada de până atunci urmând să se înfiinţeze şi SC Oltchim SPV SRL”, a spus recent Piperea. Acest SPV reprezintă un Oltchim 2, care va reuni activele viabile ale societăţii, inclusiv petrochimia de la Arpechim. Datoriile negarantate vor rămâne pe vechiul SC Oltchim SA şi, cel mai probabil, recuperarea lor se va face doar într-o măsură foarte mică. Până la data aprobării planului de reorganizare, activitatea SC Oltchim SA va continua în forma actuală, necesarul de cash al societăţii urmând să fie asigurat din credite-furnizor, precum şi din eliminarea unor costuri actuale, cum ar fi plata energiei şi a aburului prin terţi. Conducerea SC Oltchim SA urmăreşte să ajungă direct la producător pentru plata acestor utilităţi. Disponibilizările, dacă vor mai exista, se vor face cu plata salarilor compensatorii conform contractului de muncă. De altfel, aceasta este una din marile probleme ale societăţii. „Am moştenit de la fosta conducere a SC Oltchim SA un contract defectuos de muncă, care prevede plăţi compensatorii uriaşe, între 15 şi 36 de salarii. Noi vom plăti toate aceste compensatorii, începând cu 2015, chiar dacă acest lucru înseamnă o povară de 8 milioane de euro, doar la anul”, arată administratorul judiciar. Între timp, combinatul a intrat, de două luni, pe profit operaţional, 336.000 euro, în octombrie, şi 400.000 euro, în noiembrie, şi a ajuns la un grad de încărcare de 27%. „Personal, mă declar dezamăgit de neseriozitatea potenţialilor investitori, în special de cea a chinezilor Baota Petrochemical – Junlun Petroleum, la a căror solicitare s-a decalat de două ori termenul limită de privatizare a SC Oltchim SA. Iniţial, aceştia s-au declarat interesaţi să cumpere SC Oltchim SA la pachet cu rafinăria Arpechim, apoi, recent, ar mai fi dorit să cumpere doar o secţie din combinat. În aceste condiţii, nu ne mai interesează. De restul candidaţilor, nici nu mai vorbesc. Neseriozitate”, a mai declarat Gheorghe Piperea. SC Oltchim SA este, de doi ani, în insolvenţă, cu datorii de 800 milioane de euro şi cu pierderi de zeci de milioane de euro. Ministerul Economiei, în numele acţionarului majoritar, vroia să privatizeze activele viabile ale SC Oltchim SA în 15 decembrie 2014, după încă trei termene decalate în cursul acestui an. De combinatul chimic vâlcean s-au declarat interesaţi consorţiul chinezesc Baota Petrochemical – Junlun Petroleum, SIF Transilvania, grupul Chimcomplex al omului de afaceri Ştefan Vuza, precum şi o companie din Turcia. Chinezii şi SIF Transilvania ar fi fost interesaţi doar de preluarea la pachet a SC Oltchim SA cu rafinăria Arpechim Piteşti, ce aparţine OMV Petrom. Guvernul, prin Ministerul Economiei, a purtat negocieri cu OMV Petrom pentru preluarea rafinăriei, care însă nu au ajuns la nici un rezultat.
Oltchim dă semnele unei uşoare redresări financiare
SC Oltchim SA are nevoie în continuare de management eficient şi implicare, pentru există piaţă pentru producţia companiei, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niţă, într-un comunicat publicat recent pe site-ul ministerului de resort. Demnitarul a punctat: „Rezultatele pozitive înregistrate de SC Oltchim SA confirmă încrederea pe care Guvernul a acordat-o acestei companii. Este nevoie în continuare de management eficient şi implicare, deoarece există piaţă pentru producţia acestei companii, iar acest lucru are impact pozitiv asupra economiei naţionale şi locale prin consolidarea activităţii acesteia şi menţinerea locurilor de muncă”. Ministerul mai informează că, potrivit raportării transmise Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) de către administratorul special al SC Oltchim SA, în octombrie 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15,6 milioane de euro, cea mai mare cifră de afaceri lunară după intrarea în procedura insolvenţei. Tot în luna octombrie a acestui an, creşterea a fost de 10% faţă de septembrie şi de 43% în comparaţie cu media lunară pe primele 9 luni din 2014. În acelaşi timp, EBITDA lunar a fost pozitiv, de 332.000 euro. SC Oltchim SA a raportat în primele nouă luni ale acestui an afaceri de 436 milioane de lei, mai mari cu 21,3%, faţă de perioada similară din anul trecut, în timp ce pierderile s-au redus cu numai 8%, la 159,2 milioane de lei (36,3 milioane de euro). SC Oltchim SA a crescut gradul mediu de utilizare a capacităţilor de producţie, de la 19,6%, la 23,12%. Valoarea exporturilor realizate de SC Oltchim SA a urcat în intervalul analizat cu aproape 38%, de la 48,8 milioane de euro, la 67,3 milioane de euro. Numărul mediu de salariaţi a scăzut în perioada ianuarie-septembrie cu 21%, la 2.278 de pesoane, de la 2.890 de angajaţi în primele nouă luni din acest an. SC Oltchim SA înregistra la sfârşitul lunii septembrie 2014 creanţe şi datorii totale de 3,7 miliarde de lei, în creştere cu 1%, faţă de 3,66 miliarde de lei în perioada similară din 2013. „Reducerea pierderilor s-a reuşit printr-o mult mai bună utilizare a resurselor financiare, eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strâns legate de activitatea de producţie (s-au redus la minim cheltuielile cu terţii, contractele de prestări servicii, s-au anulat toate contractele de consultanţă). Faptul că s-au îmbunătăţit rezultatele lunare înregistrate de SC Oltchim SA rezultă şi din comparaţia rezultatelor înregistrate în luna septembrie 2014 comparativ cu februarie 2013, prima lună după intrarea în procedura insolvenţei în 30 ianuarie 2013”, au precizat recent administratorii judiciari ai SC Oltchim SA.
(Petre Coman)