Senatorul Dan Nițu: „Care este, de fapt, miza apariției articolelor critice la adresa mea?”
COMUNICAT DE PRESA
În ultimele zile, am constatat un atac furibund declanșat împotriva mea de anumite publicații din Vâlcea, fără să mi se ceară cel puțin părerea. Conform acestor articole, aș fi în spatele conflictului din interiorul filialei Vâlcea a PNL pentru desemnarea unui președinte interimar la Consiliul Județean Vâlcea. Da, l-am susținut și îl susțin în continuare pe vicepreședintele Bogdan Pistol pentru această funcție, dar nu pentru că aș avea un motiv ascuns, ci din principiu. Bogdan Pistol a fost ales vicepreședinte al CJ Vâlcea, cu susținerea partidului, în urmă cu mai bine de doi ani și consider că este justificat, pentru continuitate, să preia atribuțiile de președinte interimar al Consiliului Județean Vâlcea. Nu este normal și nici legal să lași un județ întreg în degringoladă, acum, la sfârșitul anului, din orgoliile politice ale unora sau altora, avizi de putere, când avem la îndemână soluția legală și coerentă pentru ieșirea din impas. Nu-i țin neapărat partea lui Bogdan Pistol. Aș fi avut aceeași atitudine INDIFERENT CINE ar fi fost din partea PNL vicepreședinte la Consiliul Județean și s-ar fi aflat în această situație. Prin refuzarea lui Bogdan Pistol, fără a aduce și argumente solide în acest sens, PNL se decredibilizează în fața vâlcenilor și aruncă în derizoriu valorile liberale și democratice. Adică doi ani și jumătate Pistol a fost bun ca reprezentant liberal în conducerea celei mai importante instituții din acest județ, iar acum, dintr-o dată, nu mai este bun? Ce mesaj transmitem noi vâlcenilor și membrilor partidului? Că interesele personale ale unora sau altora primează în fața intereselor cetățenilor?
Vâlcea este, în acest moment, într-o situație dificilă. Se află în topul județelor cu cele mai mari datorii din țară, are șomaj ridicat, situația platformei chimice este incertă, iar problemele nu se opresc aici. În acest context, este inacceptabilă adăugarea unei noi tensiuni, generată de incapacitatea conducerii PNL Vâlcea de a desemna un om care să conducă, temporar, județul.
O mare ipocrizie și o fugă de responsabilitate mi se par, de altfel, și încercările de a arunca asupra mea vina acestei situații de la Consiliul Județean. Nu intenționez să candidez în viitorul apropiat la președinția acestui for și nici nu am valențe „de păpușar” ca să „manevrez” oameni, așa cum se sugerează în unele articole apărute în presa din Vâlcea, pentru a mă îmbogăți.
Contractele pe care firma Damila SRL le are cu societăți de stat sunt publice, au fost încheiate în urma unor proceduri legale și transparente ce pot fi verificate. Damila SRL este o firmă mare, cu sute de angajați, o societate care și-a onorat cu seriozitate toate angajamentele. Insinuările, speculațiile grosolane și nefondate făcute în articolul ”Pistol, angajatul lui Niţu la Consiliul Judeţean pentru afaceri pe bani publici”, apărut luni, 15 decembrie 2014, în săptămânalul JURNAL VÂLCEAN, sub semnăturile Nicoleta Chera și Mihaela Beleț, cum că unele dintre afacerile pe care firma le are sau le-a avut cu firme și instituții de stat ar fi necurate, aduc prejudicii de imagine acestei societății ce își rezervă dreptul de a acționa în consecință. ACESTE AFACERI REPREZINTĂ CEL MULT 2% DIN CIFRA DE AFACERI A ACESTEI COMPANII și, atunci, vă întreb, stimate doamne: Care este, de fapt, miza apariției acestui articol?
Dan NIȚU, senator PNL