|luni, noiembrie 30, 2020
  • Follow Us!

Nesimţirea unui bugetar din Vaideeni 

Primaria Vaideeni

Daniel-Baluta-Vaideeni-1

Nu există jurnalist care să nu fi întâlnit în acest judeţ o grămadă de nesimţiţi plasaţi în instituţii publice. Rareori am remarcat, însă, oameni care în situaţii de criză se comportă ca acest adevărat grobian pe numele său Ion Jinaru (poreclit Moatără), salariat al primăriei Vaideeni.

La finele anului trecut, frumoasa comună a fost acoperită de zăpadă şi câteva drumuri au devenit impracticabile. Unul din sate a rămas izolat, iar o femeie însărcinată avea nevoie neapărat să ajungă într-o unitate medicală. Mai mulţi consilieri locali l-au apelat pe salariatul din primărie responsabil de deszăpezirea drumurilor. Şi iată ce mesaj le-a dat prin telefon această haimana publică:
„1. Sunt în concediu 2. Nu sunt în localitate 3. Am băut 4. Nu am fost niciodată plătiţi pentru orele suplimentare sau activităţi ISU”
Mesajul a fost trimis la ora 18.40, în ziua de 28 decembrie. Deci, nu era noapte. Ion Jinaru se afla în localitate şi, chiar dacă consumase alcool, ar fi trebuit să se prezinte la muncă. Iar acest individ care spune că nu a fost plătit pentru ore suplimentare a încasat numai anul trecut în luna iulie câte 12 lei pentru fiecare oră din cele 26 pontate suplimentar şi în luna august banii pentru 122 de ore. Mai mult, ştia că în şedinţa Consiliului Local din 10 decembrie consiliul aprobase acordarea de 15.000 lei pentru plata orelor suplimentare şi 11.000 lei pentru salariaţii cu responsabilităţi ISU.
Îi recomandăm primarului din Vaideeni (foto)să îl exmatriculeze din primărie pe acest individ şi să angajeze un tânăr căruia chiar îi pasă de problemele comunităţii din care face parte! (TG – infopuls.ro)

Leave a Response