|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Romeo Rădulescu a cerut Guvernului ştergerea datoriilor istorice ale Oltchim 

oltchim
Deputatul Romeo Rădulescu propune ştergerea datoriilor istorice ale Oltchim.
Preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR) Vâlcea, a declarat luni pentru AGERPRES că va solicita Guvernului ştergerea datoriilor istorice ale Oltchim, pentru ca societatea să devină atractivă pentru potenţialii investitori.
Mă voi duce la ministrul Economiei pentru a încerca rezolvarea problemei Oltchim. Se poate da o hotărâre a Parlamentului prin care societatea să fie scutită de datoriile către statul român, iar ulterior să fie privatizată. Dacă nu va mai avea datorii, va putea fi privatizată. Trebuie găsite soluţii de compensare a forţei de muncă. Ar urma ca salariile compensatorii să fie plătite nu de către stat, ci de către societate. În afară de Oltchim, voi solicita finalizarea plăţii lucrărilor la domeniul schiabil de la Voineasa. – a precizat Rădulescu  
De asemenea, Rădulescu a afirmat, potrivit AGERPRES, că trebuie găsite în acest sens soluţii împreună cu creditorii, astfel încât să nu apară probleme nici cu Comisia Europeană.
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă de doi ani. A fost scos la privatizare în mai multe rânduri, însă fără succes. Nici la ultimul termen,15 decembrie, niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană.

Leave a Response