|joi, noiembrie 26, 2020
  • Follow Us!

Ministrul Mihai Tudose s-a întâlnit cu administratorii şi sindicatele de la Oltchim 

oltchim-bizwiz-ro

Ministrul Economiei, Comerţului si Turismului, Mihai Tudose, s-a întâlnit astăzi, 6 ianuarie a.c., la sediul ministerului, cu administratorii judiciari ai societătii Oltchim S.A., consorţiul format din RomInsolv si BDO Business Restructuring, reprezentat de  Gheorghe Piperea si Nic Bălan, însotiti de administorul special Bogdan Stănescu, precum si cu o delegatie a Sindicatului Liber Oltchim, condusă de Mihai Diculoiu si Achile Dutu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Chimie si Petrochimie.

În cadrul acestor întâlniri, Ministrul Mihai Tudose le-a declarat celor prezenti că îsi doreste continuarea parteneriatului cu administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea si a colaborării cu partenerii sociali în vederea identificării celor mai bune solutii pentru dezvoltarea societătii Oltchim.

Din punctul de vedere al Ministrului Economiei, Comertului si Turismului prioritară este reorganizarea Oltchim înainte de privatizare pentru cresterea interesului unui cumpărător capabil să sustină activitatea combinatului. ”Evolutia financiară din ultimul an, ne arată că există premize pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societătii, iar ipoteza falimentului este exclusă”, a afirmat Ministrul Mihai Tudose.

Totodată, acesta le-a declarat atât administratorilor judiciari, cât si reprezentantilor sindicatelor de la Oltchim că plata salariilor compensatorii restante ale celor disponibilizati trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea combinatului si că va întreprinde toate demersurile necesare pentru a sprijini o astfel de solutie.

Administratorii judiciari ai Oltchim, la rândul lor, au arătat că cifra de afaceri a societătii a crescut de la intrarea în insolventă (februarie 2013), de la 5,4 milioane de Euro pe lună la 16 milioane de Euro pe lună în ultimele luni din 2014, înregistrând, pentru pima dată în ultimii trei ani, un profit brut din exploatare cumulat de  cca. 580 mii Euro în lunile octombrie si noiembrie ale anului trecut. Totodată, cei 2247 de angajati ai Oltchim îsi primesc lună de lună drepturile salariale, mai putin restantele salariale de 2,5 luni înregistrate înainte de intrarea în insolventă.

În continuare, acestia i-au prezentat Ministrului Economiei, Comertului si Turismului, calendarul privind procedura de reorganizare a societătii care prevede definitivarea tabelului creantelor în data de 7 ianuarie, prezentarea planului de reorganizare în 30 de zile de la aceasta dată si aprobarea acestuia cel mai târziu în data de 7 martie.

La rândul lor, reprezentantii sindicatelor de la Oltchim i-au cerut Ministrului Mihai Tudose să verifice activitatea administratorilor judiciari, arătându-se nemultumiti de prestatia acestora, în special în ceea ce priveste pierderile pe care societatea continuă să le înregistreze de la declansarea procedurii insolventei. De asemenea, acestia au solicitat semnarea unui Protocol cu Ministerul Economiei, Comertului si Turismului de informare si consultare reciprocă periodică privind activitatea combinatului Oltchim, urmând ca în perioada următoare să fie agreat un astfel de Protocol cu toti partenerii sociali din cadrul societătii. (amosnews.ro)

 

3 Responses to Ministrul Mihai Tudose s-a întâlnit cu administratorii şi sindicatele de la Oltchim

  1. ion nica

    Nu am auzit nimic vorbindu-se de cei care au furat de la OLTCHIM de momentan sufera 969 de salariati disponibilizati si familiile lor .

     
  2. ion nica

    O SA INTRAM IN GREVA FOAMEI LA BUCURESTI IN FATA PARLAMENTULUI CAT DE CURAND DACA NU SA DORESTE PLATA SALARIILOR COMPENSATORII .CU SIGURANTA O VOM FACE O PARTE DIN SALARIATII DISPONIBILIZATI AI OLTCHIM .ACESTA VA FI SACRIFICIUL SUPREM DUPA 31 DE ANI DE ACTIVITATE .

     
  3. ion nica

    IMI DORESC CA JUSTITIA SA NU ISI MAI BATA JOC DE SALARIATII DISPONIBILIZATI DE LA OLTCHIM CARE MOR DE FOAME DIN CAUZA HOTILOR SI SA DEA O HOTARARE DEFINITIVA SI IREVOCABILA AVAND IN VEDERE SITUATIA FOSTILOR SALARIATI DE LA OLTCHIM .NOI NE-AM PIERDUT LOCURILE DE MUNCA DIN CAUZA HOTILOR CARE AU FACUT JAF LA OLTCHIM DISTRUGAND ECONOMIA JUDETULUI SI TOTODATA SI A TARII .

     

Leave a Response