|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ministrul Tudose: Există premise pozitive pentru o reorganizare rentabilă a Oltchim, iar ipoteza falimentului este exclusă 

Tudose

Evoluția financiară din ultimul an a societății Oltchim arată că există premise pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societății, iar ipoteza falimentului este exclusă, a declarat marți ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Mihai Tudose s-a întâlnit marți cu administratorii judiciari ai societății Oltchim — consorțiul format din RomInsolv și BDO Business Restructuring — reprezentat de Gheorghe Piperea și Nic Bălan, însoțiți de administratorul special Bogdan Stănescu, dar și cu o delegație a Sindicatului Liber Oltchim, condusă de Mihai Diculoiu și Achile Duțu — președintele Federației Sindicatelor din Chimie și Petrochimie

Reprezentanții sindicatelor de la Oltchim i-au solicitat ministrului Economiei să verifice activitatea administratorilor judiciari, nemulțumiți fiind în special de faptul că societatea continuă să înregistreze pierderi de la declanșarea procedurii insolvenței.

Totodată, sindicaliștii au solicitat semnarea unui protocol cu Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului (MECT) de informare și consultare reciprocă periodică privind activitatea combinatului Oltchim, urmând ca în perioada următoare să fie agreat un astfel de protocol cu toți partenerii sociali din cadrul societății.

La rândul lor, administratorii judiciari ai Oltchim au arătat că cifra de afaceri a societății a crescut de la intrarea în insolvență (februarie 2013), de la 5,4 milioane de euro pe lună la 16 milioane de euro pe lună în ultimele luni din 2014, înregistrând, pentru prima dată în ultimii trei ani, un profit brut din exploatare cumulat de circa 580.000 de euro în lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut. Totodată, potrivit acestora, cei 2.247 de angajați ai Oltchim își primesc lunar drepturile salariale, mai puțin restanțele salariale de 2,5 luni înregistrate înainte de intrarea în insolvență.

În continuare, aceștia i-au arătat ministrului Economiei calendarul privind procedura de reorganizare a societății, care prevede definitivarea tabelului creanțelor în data de 7 ianuarie, prezentarea planului de reorganizare în 30 de zile de la această dată și aprobarea acestuia cel mai târziu în data de 7 martie.

 

PUBLICITATE

Cu prilejul celor două întâlniri, ministrul a afirmat că dorește continuarea parteneriatului cu administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea și a colaborării cu partenerii sociali, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru dezvoltarea Oltchim. În opinia șefului de la Economie, prioritară este reorganizarea Oltchim înainte de privatizare, pentru creșterea interesului unui cumpărător capabil să susțină activitatea combinatului.

‘Evoluția financiară din ultimul an ne arată că există premise pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societății, iar ipoteza falimentului este exclusă’, a spus Ministrul Mihai Tudose.

Totodată, acesta a atras atenția, atât administratorilor judiciari, cât și reprezentanților sindicatelor de la Oltchim, că plata salariilor compensatorii restante ale celor disponibilizați din combinat trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea societății, adăugând că va întreprinde toate demersurile necesare pentru a sprijini o astfel de soluție.

Oltchim Râmnicu Vâlcea este, de doi ani, în insolvență, cu datorii de 700 de milioane de euro și cu pierderi de zeci de milioane de euro. Niciunul dintre cei patru investitori care s-au arătat interesați de preluarea Oltchim nu a depus ofertă până la termenul limită de 12 decembrie. Soarta combinatului se va decide în 10 martie 2015, când Comitetul Creditorilor va vota planul de reorganizare elaborat de administratorul judiciar.

În prezent, privatizarea Oltchim se consideră încheiată, fabrica nu va mai fi scoasă la vânzare pentru o perioadă de trei ani, cât durează implementarea planului de reorganizare.

„Nu s-a prezent nimeni, nici chinezii, nici turcii, nici Vuza, nici SIF 3. (…) Noi elaborăm acum planul de reorganizare, care va fi votat de Comitetul Creditorilor în 10 martie 2015, în perioada de până atunci urmând să se înființeze și SPV-ul Oltchim”, a declarat, vineri, 12 decembrie, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului.

Prețul țintă pentru pachetul Oltchim-Arpechim era de circa 300 de milioane de euro, iar investitorul selectat ar fi urmat să preia și obligațiile de mediu aferente Arpechim. În plus, ar mai fi trebuit să investească alte sute de milioane de euro în repornirea tuturor instalațiilor din cele două unități.

AGERPRES

Leave a Response