|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

USG premiază excelența în cercetarea relațiilor polono-române: Refugiații polonezi din cel de-al doilea război mondial în România 

Foto ceremonie

 

Râmnicu Vâlcea, 8 ianuarie 2015 – Drd. Ionela Nițu, istoric, cercetător cu peste 17 ani de experiență în cadrul Arhivelor Naționale Râmnicu Vâlcea, a primit astăzi un premiu de onoare din partea Uzinelor Sodice Govora – parte a grupului Ciech din Polonia, ca recunoaștere a activității sale în domeniul cercetării și documentării migrației poloneze din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Activitatea doamnei drd. Nițu s-a materializat în publicarea câtorva lucrări de cercetare despre modul în care, în perioada 1939-1945, autoritățile române au pregătit și administrat operațiunile de primire a refugiaților polonezi, în câteva județe, inclusiv Vâlcea.

“Suntem plăcut impresionați de munca susținută a doamnei drd. Nițu și dorim să  îi mulțumim pentru această implicare în cartografierea prezenței poloneze din trecut. Suntem, de asemenea, recunoscători pentru munca domniei sale, întrucât contribuie la sublinierea legăturii puternice dintre români și polonezi.

Lucrările doamnei drd. Nițu se constituie în documente despre excepționalele calități ale românilor de a se mobiliza pentru a oferi sprijin celor care sunt în dificultate și de a fi primitori și atenți”, a spus Witold Urbanowski, Directorul General al Uzinelor Sodice Govora, parte a grupului polonez Ciech din 2006.

 

Premiul oferit a inclus o Diplomă de Onoare și câteva publicații academice despre migrația poloneză din timpul celui de-al doilea război mondial.

“Dorim să construim relații pe termen lung în comunitatea din Vâlcea și vrem să clădim pe această fundație de bună înțelegere între români și polonezi, construită în istorie. Vom fi mereu recunoscători pentru ospitalitatea, primirea călduroasă și prietenia acordată de români la mii de polonezi care căutau un refugiu sigur în România în timpul celui de-al doilea război mondial”, a adăugat Urbanowski.

Despre USG

USG este prima unitate de producție a Ciech Group din afara Poloniei și este singurul producător de sodă calcinată rămas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de Ciech Group în anul 2006. Echipa de aproximativ 600 de persoane a USG asigură soda calcinată și silicat de sodiu-solid și lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu și India.

Despre Ciech Group

Ciech Chemical Group este unul din liderii pieţei europene de produse chimice. Grupul include peste 9 companii şi se numără printre cele mai mari 50 de organizaţii de afaceri din Polonia. Principalele produse ale Grupului sunt: sodă (al doilea producător ca mărime din Europa), răşini epoxice şi poliester, produse chimice de protecţie şi fertilizare plante, precum şi alte produse chimice folosite în industria sticlei, a mobilei, chimică, alimentară, precum şi în agricultură şi construcţii. Grupul deţine operaţiuni în Polonia, Germania, România, Suedia, Singapore. Din anul 2005, Ciech Group este listat la Bursa din Varşovia.

 

 

Leave a Response