|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Efort bugetar de 33,5 milioane lei al Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru cofinanţarea unor proiecte europene 

matei

Suma necesară pentru a acoperi finanţările proiectelor europene pe anul 2015 şi pe care Primăria Râmnicu Vâlcea este nevoită să o achite este de 33,5 milioane lei, a declarat primarul Gheorghe Matei.
„Este vorba despre proiecte mari şi implicit, costisitoare, cum sunt cele de modernizare a zonei de agrement Ostroveni, cofinanţare de 50%, reprezentând 2,5 milioane de euro, adică 110 miliarde lei vechi, anveloparea a 50 de blocuri, unde contribuţia primăriei este de 200 miliarde lei vechi, dar şi reabilitarea zonei centrale a parcului Zăvoi şi a podului peste Olt, cofinanţare 2%, circa 25 miliarde lei vechi. Aşadar, este vorba despre cofinanţări în valoare totală de circa 335 miliarde lei vechi, bani care vor fi suportaţi din bugetul Primăriei Râmnicu Vâlcea”, a precizat Matei.
Totodată, primăria intenţionează să ia un credit de 20 de milioane de lei în acest an pentru investiţii noi.
”Conducerea Primăriei a demarat discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Bugetului în vederea contractării unui împrumut bancar în valoare de 200 miliarde lei vechi, necesar realizării de investiţii în municipiu. Există însă probleme legate de gradul mare de îndatorare al municipalităţii, care se ridică la 18%, unul dintre cele mai mari din România. Investiţiile realizate în ultimii ani s-au făcut, în bună măsură, pe datorie. Creditele au fost contractate în 2009, iar în 2014 s-a terminat perioada de graţie. De câteva luni a început plata ratelor bancare, ceea ce înseamnă un efort imens pentru un buget şi aşa insuficient”, a mai spus edilul din Râmnicu Vâlcea.
În prezent, în municipiul Râmnicu Vâlcea se află în derulare ultimele patru proiecte de infrastructură pe bani europeni – complexul de agrement Ostroveni Ştrand, reabilitarea parcului Zăvoi, reabilitarea şi reamenajarea zonei centrale a municipiului şi reabilitarea celui mai mare pod care traversează râul Olt. AGERPRES

Leave a Response