Miţă Lăbuş, discipolul lui Vasile Gorun, a constituit şi coordonat din 2008 un grup infracţional organizat (I)
Săptămâna trecută, judecătorii de la Tribunalul Vâlcea au decis ca Mihăiţă Obreja (Miţă Lăbuş) – liderul grupului, Petre Valeriu Sandu, Camelia Popa, Andrei Nicolae Binder, Radu Ştefan Drăghici şi Elena Larisa Ungureanu să-şi petreacă următoarele 30 de zile în arest preventiv, ei fiind acuzaţi de constituirea unei grupări infracţionale specializată în şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală. Aşa cum bine se ştie, în acest dosar este implicat şi adjunctul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-şef Gabriel Popa, el fiind acuzat că le-a pus la dispoziţie date confidenţiale din baza de date a Poliţiei Vâlcea.
Potrivit referatului arestării Clanului Lăbuş, la începutul anului 2008 pe raza mun. Rm. Vâlcea a fost constituit un grup infracţional organizat format iniţial din numiţii Obreja Mihăiţă, Sandu Petre Valeriu, Popa Camelia, Binder Andrei şi Dumitrescu George Mircea, care a acţionat şi acţionează şi în prezent în mod coordonat în vederea săvârşirii infracţiunilor de şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală şi alte infracţiuni grave. Trebuie precizat faptul că în constituirea grupului infracţional au fost cooptate şi persoanele juridice S.C. Lamconstruct SRL. (asociaţi fiind Obreja Mihăiţă şi Binder Andrei, ultimul având şi calitatea de administrator), precum şi S.C. Stilunicom S.R.L. (unic asociat fiind Obreja Mihăiţă care avea calitatea şi de administrator). Ulterior, aşa cum vom expune mai jos, liderul grupului Obreja Mihăiţă a cooptat in activitatea infracţională pe diverse linii si la intervale de timp diferite şi alţi membrii, care au aderat la grupare şi care au executat fără ezitare dispoziţiile liderului, mai ales că activitatea infracţională a grupului a fost este foarte profitabila pentru membrii acestuia. în vederea derulării activităţii infracţionale, membrii grupării conduse de către Obreja Mihăiţă identifică persoane potente financiare din mediul de afaceri care sunt fie atrase să deruleze activităţi comerciale cu societăţile controlate de membrii grupului, fie le sunt oferite sume de bani cu dobândă în situaţia în care din diferite motive aceştia au nevoie de sume de bani în desfăşurarea activităţii comerciale.
Iniţial persoanele vizate sunt atrase în anturajul grupului, ocazie cu care acestea iau la cunoştinţă în mod direct de acţiunile de constrângere ale grupului exercitate cu privire la alte victime, iar membrii acestuia le relatează modalităţile agresive în care se acţionează, fiindu-le în mod automat indusă o stare de temere. Mai mult, în acest context iau la cunoştinţă şi de relaţiile, în special ale liaerului Obreja Mihăiţă, în mediul politic, al organelor judiciare, al factorilor de decizie administrativă la nivel local, în scopul creării unei imagini a acestuia de protejat al instituţiilor statului. Ulterior, prin diverse modalităţi de înşelăciune şi şantaj, crearea unor scenarii în care acestea ar fi puse în pericol de membri ai lumii interlope, oferirea de protecţie faţă de aceştia, persoanele vătămate şi societăţile administrate de acestea sunt deposedate de toate bunurile şi resursele deţinute, situaţiile referitoare la persoanele vătămate Diaconu Dorel Octavian, Popii Ion şi Fetele Dom fiind relevante în acest sens. Ca urmare a administrării întregului material probatçrr care reflectă fără dubii aspectele rezultate din declaraţiile persoanelor vătămate identificatei în cauză, a rezultat următoarea structură organizatorică a grupului, cu menţiunea că baza constituirii şi funcţionării grupului este reprezentată de renumele creat către,liderul incontestabil al grupului, respectiv numitiul Obreja Mihăiţă, zis Miţă Lăbuş, atât în mediul interlop, cât şi la nivelul comunităţii.
Astfel, grupul infracţional organizat a fost iniţiat, constituit şi coordonat de către numitul Obreja Mihăiţă, zis Miţă Lăbuş. Acesta, fost membru al grupului infracţional organizat coordonat de numitul Gorun Vasile (grup destructurât de organele judiciare în anii ’90), aplicând practici deosebit de violente asupra victimelor sale, şi-a creat un renume în mediul interlop din mun. Rm.Vâlcea şi nu numai, cooptând ulterior în anturajul său mai alţi membri ai grupului care îi pun în executare fără ezitare ordinele. Renumele creat de către Obreja Mihăiţă s-a bazat exclusiv pe modalitatea deosebit de violentă prin care îşi „pedepsea” victimele, respectiv prin zdrobirea picioarelor, dar şi alte modalităţi de agresiune fizice. Notorietatea acestei modalităţi de exercitare a violenţei în mediul anturajului său infracţional, a victimelor sale, precum şi a diferitelor persoane care intrau în contact cu grupul, i-a creat acestuia o „carte de vizită” reprezentativă pentru modul de acţiune al grupului, aşa cum de altfel acesta şi afirmă. Toate persoanele vătămate audiate în cauză, dar mai ales aspectele rezultate ca urmare a înregistrărilor în mediul ambiental efectuate, au confirmat în mod cert utilizarea acestor metode violente. Astfel, s-a creat reprezentarea oricărei persoane care a avut legături de orice natură cu membrii grupului menţionat că lipsa de obedienţă faţă de solicitările şi interesele grupului va fi „corectată” prin violenţă, prin punerea în aplicare a „cărţii de vizită” de către membrii acestuia, cu girul şi implicarea liderului Obreja Mihăiţă.
Pe măsură ce activitatea infracţională s-a dezvoltat şi implicit disponibilităţile financiare au crescut, Obreja Mihăiţă a preluat în anul 2007 societăţile comerciale SC Lamconstruct SRL (împreună cu Popa Camelia, ulterior cu Binder Andrei) şi SC Stilunicom SRL, societăţi controlate în mod exclusiv de către Obreja Mihăiţă, fie direct iniţial, fie prin interpuşi, membrii ai grupului sau rude apropiate (SC Stilunicom SRL având-o din anul 2008 pe Sandu Marilena, sora acestuia, ca unic asociat şi admninstrator, iar SC Lamconstruct SRL fiind administrată în prezent de Sandu Petre Valeriu, cumnatul său). Aşa cum vom dezvolta mai jos, cea mai mare a activităţii infracţionale dedusă cauzei s-a desfăşurat în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele celor două societăţi comerciale. Astfel, pe de o parte, societăţile comerciale au fost folosite în scopul inducerii în eroare a persoanelor vătămate (administratori de firme şi firmele acestora din Rm.Vâlcea), determinate astfel să efectueze lucrări de construcţie de valori foarte ridicate în interesul membrilor grupării. După executarea lucrărilor, contravaloarea nu mai era achitată potrivit înţelegerii iniţiale, victimele fiind constrânse să renunţe la sumele de bani datorate. Pe de altă parte, societăţile au fost utilizate pentru achitarea de împrumuturi cu dobândă victimelor şi societăţilor comerciale administrate de acestea, împrumuturi care au fost disimulate în operaţiuni comerciale, ca de altfel şi restituirea acestora. Analizând în ansamblu, se poate observa lesne că, spre exemplu, acţiunile de constrângere ale grupului au vizat iniţial efectuarea de lucrări de construcţii prin intermediul societăţilor adminiskate de Diaconu Dorel Octavian şi Popii Ion în beneficiul S.C. Lamcontruct S.R.L. (proiectul imobiliar de pe strada Hogii din Rm.Vâlcea), lucrări neachitate – cu precizarea că există date şi cu privire la obţinerea în mod injust de beneficii ca urmare a exercitării de constrângeri şi de alte persoane vătămate în acelaşi mod – iar ulterior valorificarea imobilelor la preţuri impuse de Obreja Mihăiţă ca urmare a constrângerii exercitate către Fetele Doru. Astfel, acţiunile de înşelăciune şi şantaj ale grupului controlat de Obreja Mihăiţă au avut ca obiect pe lângă „clasica” modalitate de acordare de împrumuturi cu dobândă ridicată şi ulterior împovărarea victimelor şi constrângerea acestora şi obţinerea prin înşelăciune şi şantaj de lucrări de manoperă în construcţii, materiale de construcţii în beneficiul societăţilor controlate, care ulterior prin includerea în imobilele construite şi valorificarea acestora au adus beneficii materiale deosebit de importante grupului. Numai prejudiciile create în prezenta cauză celor 4 persoane vătămate se ridică la suma de peste 800.000 de euro, însă datele obţinute susţin existenţa şi a altor persoane vătămate, victime ale grupului din mediul de afaceri din judeţul Vâlcea a căror activitatea comercială şi viaţă privată a fost afectată grav de acţiunile acestuia. La dosar sunt indicii temeinice potrivit cărora numărul victimelor este mult mai mare decât cele care au avut curajul sa dea declaraţii în fata organelor de urmărire penala, însă acestea nu apelează încă la justiţie, fie din teama, fie pentru ca nu au pierdut în totalitate averea, aşa cum s-a întâmplat cu persoanele vătămate.
În concret, Obreja Mihăiţă a coordonat şi condus în mod direct activitatea înfracţional, ceilalţi membri ai grupului punând în executare ordinele acestuia de îndată. Persoana cea mai apropiată şi de încredere a liderului este numitul Sandu Petre Valeriu, atul acestuia. Acesta are rolul de a exercită presiuni directe asupra victimelor grupului, colectează sumele de bani de la acestea, susţine şi exercită activitatea de inducere în eroare a victimelor, are acces direct la sumele de bani deţinute de Obreja Mihăiţă şi este implicat şi în activitatea economico-financiară a societăţilor ce sunt controlate de către Obreja şi prin intermediul cărora sunt introduse mare parte din sumele de bani ce provin din activitatea infracţională extinsă a grupării. Astfel, Sandu Petre Valeriu de la data de 03.04.2012 îndeplineşte calitatea de asociat şi administrator în cadrul SC Lamconstruct SRL – Râmnicu Vâlcea alături de Obreja Mihăiţă care preluase această societate la data de 18.09.2007. Mai mult, soţia acestuia Sandu Marinela, sora lui Obreja Mihăiţă, este asociat unic şi administrator al S.C Stilunicom S.R.L.. Procesul verbal de sinteză întocmit în cauză cu privire la rolul şi activitatea infracţională a acestuia coroborat cu materialele rezultate ca urmare a interceptării convorbirilor telefonice efectuate în cauză, precum şi celelalte probe relevă fără dubiu aceste aspecte.
Un alt membru important al grupării infracţionale este numita Popa Camelia, aceasta făcând parte împreună cu Sandu Petre Valeriu din primul palier organizaţional al grupării. Popa Camelia reprezintă un rol cheie în cadrul grupului infracţional organizat condus de către numitul Obreja Mihăiţă, în sensul în care aceasta gestionează întreaga activitate contabilă a SC Lamconstruct SRL şi SC Stilunicom SRL, relaţiile cu diferite instituţii publice/private cum ar fi bănci, organe fiscale, cabinete notariale etc., îl consiliază din punct de vedere economico-financiar pe liderul grupului Obreja Mihăiţă cu privire la modul în care să transpună sumele de bani şi dobânzile aferente în operaţiuni comerciale aparent legale, precum şi acoperirea acestora prin contracte comerciale, gestionează sumele de bani rulate prin conturile celor două societăţi, este implicată în întocmirea actelor comerciale aferente activităţii infracţionale a grupului etc. Mai mult, actele de urmărire penală relevă în mod clar faptul că numita Popa Camelia este implicată activ în activitatea infracţională a grupului, sflfijinijnd membrii acestuia şi în special pe Obreja Mihaita în vederea inducerii în eroare a victimelor grupării a exercitării de constrângeri asupra acestora. Toate aceste aspecte sunt susţinute de procesul verbal de sinteză aferent numitei Popa Camelia întocmit în cadrul acestui dosar penal, de aspectele rezultate din interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, precum şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
– va urma –
(Nicu Trandafir)
Bun articol.
Pacat ca este nevoie de multi ani de zile ca un criminal sa fie prins.
Criminal e putin spus…
Mai sunt o groaza de astfel de criminali in Valcea.
e bine ca presa sa publice si rechizitoriul, unde sunt si alte probe si fapte care nu figureaza in referatul procurorului.totusi, e foarte grav ca un astfel de dosar cu astfel de fapte sa fie trimis in instanta dupa 7 ani.
E bine ca presa sa publice si rechizitoriul, unde sunt si alte probe si fapte care nu figureaza in referatul procurorului.Totusi, e foarte grav ca un astfel de dosar cu astfel de fapte sa fie trimis in instanta dupa 7 ani….. Pe alti interlopi din oras cand o sa i ridice, tot dupa 7 ani? se stie ca acesti oamnei traiesc doar din infractiuni…
Va ganditi si la acele persoane care au fost prejudiciate ca pe vremea cand era in relatii bune cu acest om Labus se credeau, se laudau cu au in spate acest om ??? Cate persoane nu se laudau ca il cheama pe Labus daca nu stiu ce face… Pacat ca nu pica cei din politic. El este obisnuit cu detentia, puscaria nu il sperie. In schimb pentru un parlamentar, judecator, cei din acest cadru, puscaria este un cosmar… Ei ar trebui sa cada nu Labus care a profitat doar de naivitatea altora.
Jegurile din politie, magistratura care apara aceste animale sunt vinovate. Fara acesea bestiile astea nu ar exista