|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

Tudose, MEC: Privatizarea Oltchim este o soluţie, dar compania trebuie reorganizată înainte de vânzare 

Tudose

 

Privatizarea combinatului Oltchim reprezintă, în continuare, o soluţie, dar prioritară este reorganizarea societăţii înainte de vânzare, a susţinut joia trecută ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, într-o întâlnire cu o delegaţie a salariaţilor de la SC Oltchim S.A., condusă de Cristian Cornescu, preşedintele Sindicatului Victoria şi Dumitru Marin, preşedintele Sindicatului Unirea, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT), reprezentanţii salariaţilor SC Oltchim S.A. au solicitat ministrului de resort informaţii privind perspectiva de privatizare a combinatului şi planul de dezvoltare al societăţii pentru anul în curs, posibilităţile de recuperare a restanţelor salariale apărute înainte declanşarea procedurii de insolvenţă, precum şi stadiul soluţionării problemelor privind plata salariilor compensatorii pentru angajaţii disponibilizaţi.
Ministrul Mihai Tudose le-a declarat salariaţilor SC Oltchim S.A. că susţine în continuare soluţia privatizării combinatului, dar prioritară este reorganizarea societăţii înainte de vânzare pentru atragerea unor cumpărători capabili să susţină activitatea combinatului. Totodată, acesta a menţionat că recuperarea restanţelor salariale şi plata salariilor compensatorii pentru cei disponibilizaţi trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea combinatului.
”În acelaşi sens, pentru o mai bună colaborare cu partenerii sociali, Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului a propus tuturor sindicatelor constituite la nivelul societăţii Oltchim semnarea unui Protocol de informare şi consultare reciprocă periodică privind activitatea combinatului. La rândul lor, reprezentanţii sindicatelor prezente la întâlnire au solicitat ca aceste consultări să fie comune cu toate sindicatele de la SC Oltchim SA.’, se arată în comunicatul MECT.
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă de doi ani şi s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană care are aproximativ 800 de milioane de euro, datorii istorice.

Leave a Response