U Cluj – HCM Rm. Vâlcea 29-27. Amariei și-a învins antrenorul alături de care a obținut un titlu mondial
Carmen Amariei a început cu dreptul mandatul pe banca Universităţii Cluj. Echipa sa a trecut cu 29-27 de HCM Râmnicu Vâlcea.
Handbalistele de la U Cluj, antrenată în premieră de Carmen Amariei, au învins elevele lui Dumitru Muşi. Acesta este nimeni altul decât antrenorul cu care Amariei a câștigat titlul mondial de tineret, în 1999.
Ardelencele au condus pe toata durata disputei cu HCM Râmnicu Vâlcea. Florina Chintoan a înscris de cinci ori în prima repriză și ardelencele conduceau la pauză cu 15-11.
Adversarele au încercat să producă surpriza în actul secund. De la 22-17, au avut șansa să se apropie la un gol. Daria Ilina nu a reuşit însă să o învinga, de la 7 metri, pe Ana Maria Măzăreanu. Apărarea ardelencelor a rezistat şi U Cluj s-a impus cu 29-27.
”A fost primul meu meci oficial ca antrenor la această echipă și mă bucur că am debutat cu dreptul, adică cu o victorie acasă. Iar aceste puncte sunt foarte importante pentru noi”, a spus Amariei.
digisport.ro