Reînfiinţarea Spitalului Bălceşti, prioritate pe agenda de activităţi a deputatului Constantin Rădulescu
“Astăzi, 19.01.2015, am avut o întâlnire extrem de importantă cu autorităţile locale ale oraşului Bălceşti, în vederea reluării demersurilor pentru reînfiinţarea Spitalului Orăşenesc.
Au fost prezenţi primarul oraşului Bălceşti, domnul Ion Culeraru, viceprimarul Beiu Ion, conducerea Căminului Bălceşti constituită din domnul director Popescu Gabriel şi domnul contabil şef al Căminului Bălceşti Geică Marian Marius, , reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Direcţia Sanitară Publică Vâlcea, precum şi consilierii judeţeni Marin Victor şi Belciu Ion.
Deşi în trecutul apropiat a mai avut loc o întâlnire între membrii conducerii Spitalului Bâlceşti şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, nici până în acest momentu nu avem o soluţie concretă chiar dacă de peste doi ani de zile există o hotărâre aprobată de Consiliul Judeţean prin care organigrama Spitalului Judeţean Vâlcea prevede existenţa acestei unităţi spitaliceşti.
Ne-am propus să ne reîntâlnim, în aceeaşi formulă, pe data de 02.02.2015, pentru a dezvolta un plan tehnic de reînfiinţare a Spitalului Orăşenesc Bălceşti, cu care să ne prezentăm la Ministerul Sănătăţii după ce vom fi identificat soluţiile. Domnul primar Ion Culeraru are sarcina ca împreună cu ceilalţi colegi să întocmească documentul ce va fi prezentat atât Ministerului cât şi opiniei publice imediat după aprobarea tuturor procedurilor.
Aşadar, avem soluţiile graţie dorinţei de implicare totală a conducerii administraţiei locale a Oraşului Bălceşti.” – declaraţie deputat Constantin Rădulescu.