Păcatele strigătoare la cer
În tradiția bisericească există anumite păcate numite „strigătoare la cer”. Aceste păcate, care întunecă și deformează chipul lui Dumnezeu din om, izvorăsc din necredința și răutatea conștientă a omului. Ele nu pot fi săvârșite din greșeală sau din neștiință, ci cu multă înainte cugetare. Păcate „strigătoare la cer” sunt următoarele cinci: crima și avortul; homosexualitatea și toate celelalte practici sexuale împotriva firii; asuprirea celor lipsiți de apărare (văduve, orfani, copii, săraci și străini); nedreptățile sociale, mai ales cele financiare și materiale; nerespectarea și chinuirea părinților. Ele se numesc „strigătoare la cer” pentru că nedreptatea lor strigă către Dumnezeu, cerând dreptate grabnică, iar strigarea lor se face auzită.
Crima și avortul. Cain l-a omorât pe fratele său, Abel. După crimă, Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-și va mai da roadele sale ție; zbuciumat și fugar vei fi tu pe pământ” (Facere 4, 10-12). Întotdeauna, glasul sângelui celui omorât strigă către Dumnezeu și cere să i se facă dreptate, adică răzbunare. Tot așa, avortul este o crimă care strigă către Dumnezeu. Ne întristăm când auzim de războaie, de crime sau accidente, dar nu ne gândim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieți omenești decât toate războaiele și bolile la un loc. Avortul este o crimă împotriva lui Dumnezeu, care a dat suflet viu acelei ființe, și impotriva acelui suflet, care, nefiind unit cu Hristos prin Taina Sfântului Botez, nu se poate bucura de harul mântuitor. Pentru că uciderea este rodul mândriei și al mâniei, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să ne curățim inimile de patimi, „căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile” (Marcu 7, 21).
Homosexualitatea. Desfrâul împotriva firii își are începutul în cetățile Sodoma și Gomora, ai căror locuitori și-au atras mânia lui Dumnezeu, făcând fapte pe care nici animalele nu le fac. Fiind târâtă în astfel de păcate, firea omului strigă către Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, când au sosit în Sodoma, au spus: „Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului și Domnul Ne-a trimis să-l pierdem” (Facere 19, 13). Și, precum știm, foc și pucioasă au căzut din cer peste cele două cetăți. Împotriva firii sunt socotite toate acele apropieri trupești care nu se petrec așa cum le-a rânduit Dumnezeu, în chip firesc, între un bărbat și o femeie. Aceste păcate sunt îndeajuns pentru pierderea mântuirii, precum citim: „Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții (…) nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).
Asuprirea celor lipsiți de apărare (văduve, orfani, copii, săraci, străini, năpăstuiti etc) este un păcat care strigă la cer, căci se încalcă libertatea omului și dreptatea. Când cei nedreptățiți, nefiind răi, strigă către Dumnezeu cu durere și cer să li se facă dreptate, El ascultă strigarea lor și-i pedepsește pe asupritori. Aceste categorii sociale erau așezate sub protecția lui Dumnezeu încă din Legea Veche, precum citim: „Pe străin să nu-l strâmtorezi (…) la nici o văduvă și la nici un orfan să nu le faceți rău! Iar de le veți face rău și vor striga către Mine, voi auzi plângerea lor, și se va aprinde mânia Mea” (Iesire 22, 21-24). Astfel, devenim mâini lucrătoare ale lui Dumnezeu în viața celor năpăstuiți atunci când împlinim următorul îndemn: „Învățați să faceți bine, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă” (Isaia 1, 17).
Nedreptățile sociale. Acest păcat, numit și „oprirea plății lucrătorilor”, însumează toate înșelătoriile sociale: amenzi nedrepte, speculă, muncă neplătită la justa ei valoare; scăderea cu rea voință a plăților datorate muncitorilor; scumpirea exagerată a produselor, falsificarea alimentelor etc. Dumnezeu a poruncit: „Să nu nedreptățești pe aproapele și să nu-l jefuiești. Plata simbriașului să nu rămână la tine până a doua zi” (Levitic 19, 13). Celor care înșeală, Domnul le spune: „Plata lucrătorilor care au secerat țarinile voastre, pe care voi ați oprit-o, strigă; și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot” (Iacov 5, 4). Astfel, strigătele celor nedreptățiți nu rămân neauzite, iar câștigul nedrept al celor răi se preface în pagubă.
Nerespectarea și chinuirea părinților. Domnul a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (Ieșire 20, 12). Fiind dătătoare de viață, această poruncă a lui Dumnezeu este amintită și în Noul Testament: „Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate (cele bune), căci aceasta este bine-plăcut Domnului” (Coloseni 3, 20). In perioada Vechiului Testament, copiii care își necinsteau părinții erau blestemați: „Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa” (Deuteronom 27, 16); „Ca un hulitor este cel care părăsește pe tată și blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa” (Sirah 3, 16). Pentru nașterea fiecărui copil, părinții au meritul veșnic de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu, precum au făcut alții, prin avort. Recunoștința copilului pentru acest lucru nu trebuie să cadă niciodată: „Din toată inima cinstește pe tatăl tău și nu uita niciodată durerile mamei tale. Adu-ți aminte că ei ți-au dat viață; ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?” (Sirah 7, 28-29). Chiar și atunci când părinții ajung să-l chinuie pe copil, copilul nu are voie să-i disprețuiască sau să-i urască, caci Mântuitorul ne poruncește: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca 6, 27-28).
Arhiepiscopia Râmnicului
