Primar Gheorghe Staiu din Șușani, declarat incompatibil
Gheorghe Staiu, primarul comunei Şuşani, a fost găsit incompatibil de inspectorii ANI, fiindcă în perioada 5 iunie 2008 – 23 octombrie 2014 a deţinut, simultan cu funcţia de primar, funcţia de administrator al firmei SC Staiu Damir SNC, încălcând astfel articolul 87, alin. 1, litera d, din Legea 161/2003. Conform site-ului indiscret.ro, primarul consideră nedreaptă acuzaţia pe care i-o aduce ANI şi susţine că va ataca decizia în instanţă. „Este vorba de o societate în nume colectiv pe care o deţineam eu şi soţia mea. Aveam 50% din părţile sociale încă din 2004. La Registrul Comerţului apăream ca administrator alături de soţie, dar nu este adevărat. Noi am depus documentele pentru a se opera modificarea. Acolo, la Registru, este problema fiindcă eu nu am mai fost administrator al firmei. Am fost reclamat de un cetăţean de aici, din comună, iar cei de la ANI atât au aşteptat. Asta e, vom merge în instanţă”, a declarat Staiu. Acesta a câştigat în 2012 al treilea mandat consecutiv, candidând din partea PNL. La finele anului trecut, Staiu a trecut la PSD, profitând de celebra ordonanţă 55/201
poate ar trebui ca si restul publicatiilor locale sa preia stirea, poate, nu stiu…sau intra in „conflict de interese”?!