Primăria stațiunii Băile Govora a inițiat un ambițios proiect imobiliar
„Govora Nouă” este cel mai amplu proiect început de primăria oraşului Băile Govora, în acest an, proiect în urma căruia în actualul sat Curături se va dezvolta una din cele mai moderne staţiuni, a declarat primarul Mihai Mateescu.
„Anul 2015 debutează cu cel mai ambiţios proiect pe care ni-l propunem şi care va dura cred eu maxim cinci ani. Localitatea componentă Curături, un sat aflat în mijlocul pădurii, va deveni una din destinaţiile turistice ale românilor. Noi am reuşit anul trecut să asfaltăm şi să creăm o cură balneară până la intrarea în sat. Urmează să aducem în acest an utilităţile, mă refer la apă, canal şi gaz. După care va fi totul perimetrizat pentru a permite investitorilor să dezvolte aici case de vacanţă, pensiuni şi hoteluri. Investiţiile publice pe care primăria le demarează în acest an în Govora Nouă vor atrage după sine investiţiile private”, a precizat Mateescu.
Potrivit edilului govorean, deja mai mulţi investitori francezi au proiecte de dezvoltare a unor campusuri turistice în această zonă. Şi tot aici, mai spune primarul Mateescu, se vor ridica în regim ANL, vile P+1, pentru tinerii din oraş. Satul Curături se află la 2 km distanţă de Băile Govora, iar drumul de legătură a fost asfaltat din fonduri europene. Alături de acest drum a fost creată şi o alee de cură balnear şi o pistă de biciclete. AGERPRES