|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Mica Elveție din nordul Vâlcii 

big-extreme-party-in-weekend-la-transalpina-ski-resort-2-794x529

 

Un adevărat paradis montan descoperă cei care ajung la Transalpina Ski Resort, în judeţul Vâlcea. Mica Elveţie din nordul Olteniei, aşa cum pe bună dreptate a fost supranumit domeniul schiabil, se întinde pe creste cu înălţimi de 2.000 de metri, în zona Vidra-Obârşia Lotrului.

Cu peisaje de o frumuseţe desăvârşită, multă zăpadă, pârtii bine întreţinute şi instalaţii moderne, este locul ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Domeniul schiabil, cuibărit între munţi şi recunoscut pentru panorama senzaţională, nu lasă loc plictiselii. Pe pârtii, veselie generală. Sunt râsete de copii, fâşâit de schiuri şi snowboard-uri prin zăpadă. „E cea mai frumoasă zonă, din punctul meu de vedere, în momentul de faţă, din România. Pârtia pe care o vedeţi aicea e cea mai tare din punctul acesta de vedere, exceptând Poiana Braşov, care e clasică, dar nu este alpină”.

Nouă kilometri de pârtii și priveliști fermecătoare. Privit din vârf, Lacul Vidra are și mai multă măreție, ceea ce justifică de ce Transalpina Ski Resort poate concura cu mult mai celebrele domenii schiabile din Austria sau Elveția. Pe vârfurile cu înalțimi de 2.000 de metri, zăpada rezistă, cu puțin noroc, până în mai. „Știu zona asta destul de bine, că am tot schiat si înainte să se deschidă domeniul schiabil Transalpina și este foarte multă zăpadă. Pârtiile sunt orientate spre nord și asta înseamnă că zăpada poate să stea mult timp”, a spus Victor Becşenescu, de la Serviciul Salvamont Vâlcea.

Din acest sezon, pentru amatorii sporturilor alternative de iarnă, a fost deschis Adrenaline Mountain Park, unul dintre puținele snowpark-uri din țară. După cum sugerează numele, este un loc destinat celor cu nervi tari și îndemânare.

„Este, la ora actuală, cel mai mare parc de freestyle de iarnă din România”, a spus Bogdan Rusu, snowboarder, instructor. De doi ani şi-un pic, pârtiile dintre norii oglindiţi în Vidra se lasă încercate de amatorii sporturilor de iarnă. Unii, siguri pe ei… şi pe schiuri, alţii, mai temători, cu schiurile în mână sau cu sania. E loc pentru toţi. Şi pentru avansaţi, şi pentru începători. Dacă nu aţi încercat pârtiile, la cota 1.300, baza domeniului schiabil, găsiţi echipamentele şi skipass-urile.

„Există skipass pentru o zi sau abonament pe şapte zile. Important este că, dacă alegi să îţi achiziţionezi un abonament pe şapte zile, poţi să-l foloseşti în tot acest sezon”, a spus Ramona Fodor, directorul de marketing al Transalpina Ski Resort.

Transalpina Ski Resort se află la 37 de km de Petroșani, 105 km de Râmnicu Vâlcea și 137 de km de Sibiu. Cazare găsiţi în Obârşia Lotrului, la şapte kilometri, sau în Vidra, la 11 kilometri. Ceva mai departe, la 34 de kilometri, dar şi mai ofertantă, este staţiunea Voineasa. (digi24.ro)

2 Responses to Mica Elveție din nordul Vâlcii

  1. Mugurel Brad

    Ar trebui sa va interesati DE CE conducerea Primariei Voineasa nu se preocupa de trecerea terenului din zona partiei, din extravilan in intravilan si de ce nu se preocupa de dotarea zonei cu utilitati.Sunt destui interesati sa investeasca in construirea unor cabane sau hoteluri pentru circuit turistic, astfel incat cei ce acceseaza partia sa poate fi cazati in zona si nu la 10-15-30 km departare. Avem o investitie destul de frumoasa si valoroasa in acea zona. Ar fi pacat sa ajunga dupa cativa ani la fel ca cea de la Vidra. Cineva trebuie sa-i trezeasca acum pe cei responsabili pana nu este prea tarziu. Voi cei din presa scrisa si vorbita puteti sa le atrageti atentia prin atitudinea si articolele voastre.

     
  2. lazar

    Drumul de la Voineasa la Vidra ,execrabil,pe anumite portiuni parca mergi cu barca ,cum sa vina turistii sa lase banii aici?Daca tot a venit vorba de bani ,in afara de casieria de jos nu primesti bon ptr.ce platesti .S-a efctuat un control ANAF neprevazut?

     

Leave a Response