|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cum a ajuns Râmnicu Vâlcea să aibă ieşire la Marea Neagră şi Ginkgo Biloba în parc 

ramnicu valcea

• Strategia de dezvoltare a oraşului, făcută pe genunchi de primarul interimar Ion Gigi Matei

Strategia de dezvoltare pentru 2014-2020 a municipiului Râmnicu Vâlcea tinde să devină un document ştinţifico-fantastic. Cei care au citit studiul postat pe site-ul primăriei au constatat cu stupoare că Râmnicul are, mai nou, ieşire la Marea Neagră şi Ginkgo Biloba în parc. În plus, printre priorităţile primăriei ar trebui să se numere, de exemplu, realizarea unui circuit de Formula 1 sau achiziţionarea unei telegondole. Două firme de consultanţă au lucrat până acum la întocmirea strategiei, însă documentul final nu a ajuns nici în această lună pe masa consilierilor locali,  pentru a fi supus aprobării. Prima „Strategie de Dezvoltare Locală a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2014-2020” a fost finalizată înainte de alegerile locale din iunie 2012. În urma dezbaterilor publice s-a constatat, însă, că documentul este irelevant, cu greşeli generale, că nu face referire la dezvoltarea municipiului în contextul înfiinţării „Zonei Metropolitate” şi că se impune corelarea obiectivelor prevăzute în strategie cu rezultatele finale obţinute la ultimul recensământ al populaţiei. Astfel, conducerea primăriei Râmnicu Vâlcea a fost nevoită să rezilieze contractul cu primul consultant şi să apeleze la serviciile unei alte firme de consultanţă, o societate din Craiova, pentru a corecta greşelile din primul document. Din păcate, dezbaterea publică de acum câteva zile a scos  în evidenţă faptul că studiul a fost făcut pe picior şi de această dată.

Ieşire la Marea Neagră şi Ginkgo Biloba în parcul Zăvoi

Erorile strecurate în studiu i-au făcut pe cei prezenţi la dezbaterea publică să considere studiul drept unul “copy-paste”. În plus, greşeli au fost identificate chiar şi în primul capitol şi au fost taxate de consilierii aflaţi la dezbatere. Potrivit documentului, Municipiul Râmnicu Vâlcea ocupă un loc important la nivel naţional pentru că este amplasat pe drumul European 81, cu ieşire la Marea Neagră. De asemenea, în document se specifică că în Parcul Zăvoi se găsesc monumente ale naturii sau specii rare de plante, printre care şi Ginkgo biloba. „Ne-a deranjat faptul că deficienţele vechi, unele semnalate şi data trecuta, nu au fost remediate. Ne-a deranjat treaba cu ieşirea la Marea Neagră, dar şi faptul că la puncte forte se specifică că avem plante de Ginkgo biloba. Probabil avem acces şi la Marea Neagră pe căi subterane sau aeriene. Şi dacă nu ajungem pe căi aeriene şi subterane, cu siguranţă ajungem acolo pe căi spirituale”, a comentat ironic fostul viceprimar al Râmnicului, Gheorghe Ioniţă.

 Circuit de Formula 1, telegondolă şi bazin  olimpic

La capitolul patru din strategie, denumit „Portofoliul de proiecte prioritare ale municipiului”, sunt enumerate mai multe proiecte în curs de implementare sau care vor primi finanţare în perioada imediat următoare. Pe listă s-au strecurat însă şi idei de proiecte ceva mai năstruşnice, cum ar fi, de exemplu, realizarea unui circuit de Formula 1. De asemenea, Municipalitatea ar trebui să investească în următorii cinci ani într-o telegondolă, să amenajeze un campus universitar şi un complex de agrement acvatic, Aquaparc şi bazin olimpic. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, primăria trebuie să introducă o linie de troleibuz pe Calea lui Traian şi să achiziţioneze autovehicule noi. De remarcat, unele din aceste proiecte, care ar putea fi catalogate de-a dreptul futuriste, sunt considerate mult mai importante decât proiectele ce vizează asfaltarea unor străzi sau extinderea reţelelor de canalizare în Colonie Nuci, Căzăneşti sau Goranu.

 Măsuri şi acţiuni pentru dezvoltarea municipiului până în 2020

Conform strategiei, Municipalitatea trebuie să depună eforturi în următorii cinci ani pentru dezvoltarea turismului şi a unui sector agricol local. Consultanţii propun ca primăria să treacă la amenajarea unor sere de legume, astfel încât să asigure alimentele necesare instituţiilor publice de învăţământ şi sănătate. De asemenea, printre măsurile economice prevăzute în strategie se numără şi sprijinirea  IMM-urilor cu “activitate bazată pe reţele şi cu o orientare tehnologică consolidată (sectoare de high-tech, TIC)”, prin acordarea de facilităţi fiscale la plata taxelor locale societăţilor care activează în sectoare de activitate innovative. Relansarea economiei locale ar fi asigurată şi dacă Municipalitatea ar sprijini sectorul industrial prin construirea unei platforme industriale modernizate, în partea de nord a municipiului, şi ar acorda facilităţi fiscale investitorilor din acest sector.

Alte măsuri pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea:

-promovarea oportunităţilor de investiţii şi atragerea investitorilor prin crearea unui portal web de prezentare a potenţialului existent în domeniul dezvoltării afacerilor private la nivelul municipiului,

– implementarea unei strategii de marketing şi promovare a facilităţilor oferite investitorilor la nivel local

– sprijinirea programelor de calificare şi recalificare a resursei umane locale în domeniul turismului.

La capitolul puncte forte în dezvoltarea socio-economică a oraşului sunt enumerate, printre altele:

– existenţa unor industrii cu dezvoltare deosebită, reprezentată de agenţi economici de importanţă naţională: industria chimică, industria metalurgică, industria uşoară, industria alimentară;

– prezenţa singurului hotel muzeu din ţară – Hotelul Sofianu pe teritoriul municipiului;

– existenţa în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a unei secţii de Recuperare, Medicină fizică şi Balneoterapie;

– recunoaşterea municipiului Râmnicu Vâlcea ca loc de importanţă istorică, fiind primul oraş în care s-a intonat Imnul Naţional;

-implicarea instituţiilor de cult în acordarea de asistenţă socială (Arhiepiscopia Râmnicului, Fundaţia Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al “Sf. Ioan de Ierusalim”- Cavalerii de Malta, Parohia “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”- Ocnele Mari);

– existenţa unui calendar de activităţi şi manifestări cultural-artistice anuale, cu participanţi din toate regiunile ţării.

– existenţa unor specii rare de plante, printre care şi Ginkgo biloba.

 Termen nou pentru corectarea greşelilor

În urma dezbaterii de acum câteva zile, documentul s-a întors la consultant  pentru corectarea greşelilor şi alte revizuiri.  Printre cei care s-au oferit să ajute la finalizarea strategiei de dezvoltare a municipiului Râmnicu Vâlcea pentru următorii cinci ani se numără mai mulţi arhitecţi din oraş, dar şi consilieri locali. Forma finală a documentului va fi prezentată Consiliului Local până la data de 30 martie 2015. În cazul în care studiul nu va primi votul consilierilor, proiectantul nu-şi va primi banii. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, firma de consultanţă s-a angajat să întocmească studiul în schimbul sumei de 30 000 de lei.

Sursa: adevarul.ro

One Response to Cum a ajuns Râmnicu Vâlcea să aibă ieşire la Marea Neagră şi Ginkgo Biloba în parc

  1. Sulea Spataru

    Iesirea la Marea Neagra e a Drumului European 81, la asta se refera studiul. Si DA, in Parcul Zavoi exista un exemplar de Ginkgo Biloba, chiar are o eticheta pe el (daca nu l-or fi taiat intre timp).

     

Leave a Response