|vineri, octombrie 18, 2024
  • Follow Us!

Activitatea poliţiştilor de menţinerea unui climat de siguranţă publică şi rutieră 

masini

În data de 5 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului rutier au efectuat activităţi de prevenire a accidentelor rutiere şi de depistare a conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulaţie. Astfel, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză fiind întocmite 59 de procese verbale şi reţinute 4 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani – Formaţiunea Rutieră şi Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare, au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea comiterii de infracţiunilor rutiere. Cu această ocazie, au fost legitimate 58 de persoane, controlate 45 autovehicule, au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4110 lei.  La data de 05 februarie a.c., între orele 12.00-14.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea  au organizat o acţiune punctuală pe raza localităţii, scopul acesteia fiind acela de prevenire şi combatere a faptelor antisociale. De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au verificat 221 de autovehicule şi legitimat 358 de persoane, aplicând 70 de sancţiuni contravenţionale,în valoare totală de 14202,5 lei. În urma controalelor efectuate poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare. Totodată, în baza planului propriu, in intervalul orar 12.00 – 17.30,  poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza de competenta  şi comunelor arondate. Cu această ocazie, au fost controlate 18 de autovehicule şi aplicate 31 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5480 lei. Din aceste sancţiuni contravenţionale 24 au fost aplicate pentru nerespectarea legii privind circulaţia rutieră.

Leave a Response