|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Percheziţii ÎN FORŢĂ la Frânceşti! 

perchezitii

Poliţiştii care investighează un furt din locuinţă comis pe raza comunei vâlcene Frânceşti la sfârşitul anului 2014 au stabilit efectuat ieri o percheziţie la locuinţa unei persoane din cercul de suspecţi din acest caz. Poliţiştii au percheziţionat ieri domiciliul lui Ş. Vasile, din comuna Fârtăţeşti, fiind identificate mai multe bunuri sustrase, precum: o butelie, o pompă submersibilă, cablu electric, rindea electrică, maşină de tocat carne şi un separator de seminţe. Bunurile au fost recunoscute şi predate părţii vătămate.

În timpul anchetei s-a stabilit că la comiterea faptei a participat şi B. Costinel, de 23 de ani, din aceeaşi localitate, iar cercetările se continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

De asemenea, poliţiştii vâlceni au efectuat o percheziţie la locuinţa lui M. Valentin, de 19 ani, din oraşul Băbeni, tânăr bănuit de comiterea unui furt din locuinţă în data de 21 ianuarie. Cu această ocazie, poliţiştii au ridicat în vederea efectuării cercetărilor mai multe bunuri: ferăstrău electric, motor ferăstrău mecanic, foarfecă tip gură de lup şi o uşă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea provenienţei acestora şi a întregii activitati infracţionale a tânărului.

Leave a Response