|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Ministerul Mediului a descoperit nereguli la ABA Olt în privinţa autorizării microhidrocentralelor Hidro Este 

Foto-Capra-1

 

În cursul anului 2013, Ministerul Mediului a efectuat un control la Administraţia Bazinală de Apă Olt, verificările vizând modul de cum a fost condusă instituţia de foştii directori Dorin Dobrişan, Laszlo Barabas şi Ion Stoenescu. Conform situaţiei prezentate de serviciul Achiziţii şi de către Compartimentul Inspecţia Teritorială a Apelor, în bazinul hidrografic Olt au fost avizate şi parţial autorizate, în perioada 2008-2013 un număr de 54 de amplasamente de microhidrocentrale (MHC). Unele amplasamente includ şi către 3-5 MHC-uri. Din verificările efectuate de către ITA Olt rezultă că un număr de 45 de amplasamente, lucrările de execuţie nu au început. Analizând comparativ data emiterii avizelor de gospodărire a apelor prin prisma obligativităţi prevăzute de ordinul nr. 662/2006 de a fi începute lucrările de construire în maxim 2 ani de la eliberarea actului de reglementare, cu stadiul constatat al lucrărilor, rezultă faptul că pentru cel puţin un număr de 32 de amplasamente termenul este depăşit, astfel încât avizele respective şi-au pierdut valabilitatea.

Referitor la amenajarea MHC Priboiasa II, Judeţul Vâlcea, Ministerul Mediului a constatat că în conţinutul avizului modificat sunt reiterate acte ce au stat la baza eliberării avizului iniţial: certificatul de urbanism menţionat şi pe avizul iniţial (eliberat pe numele SC Hidro Este SRL şi nu pe numele SC Hidro Priboiasa II MHC SRL) şi contractul de închiriere cu Obştea Sălişte. Cu excepţia titularului, singura diferenţă notabilă dintre cele două avize este moditicarea (translatarea) amplasamentului cu circa 16 metri diferenţa de nivel în amonte. În dosarul avizului modificator nu s-a regăsit procesul verbal de verificare a amplasamentului. La data emiterii avizului modificator, dacă lucrările nu erau începute, acestta devenise caduc de circa 6 luni, iar avizul modificator nu se justifica, fiind necesară aplicarea procedurii de blocare a amplasamentului. La dosarul celor două avize şi la cel al autorizaţiei nu a fost regăsit anunţul de începere a lucrărilor. Deşi în avize şi în documentaţia întocmită pentru obţinerea autorizaţiei este trecută ca debit de servitute valoarea de 116 litri/s, în textul autorizaţiei este trecuta valoarea de 100 litri/s. În documentaţia aferentă autorizaţiei nu s-a regăsit regulamentul de funcţionare, exploatare şi întreţinere. În documentaţia aferentă autorizaţiei nu s-a regăsit planul de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale. În documentaţia aferentă autorizaţiei nu s-a remis şi planul de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi planul de prevenire şi combatere a efectelor şi fenomenelor meteorologice periculoase. Referitor la regimul juridic, contractul de închiriere a albiei a fost încheiat prin negociere directă ulterior ocupării efective a terenului. Prin emiterea avizului modificator pe numele altui titular nu a fost respectată prevederea art. 14 din instrucţiunile tehnice privind reglementarea modului de constituire şi executare a garanţiei financiare pentru blocarea amplasamentului de către viitoarele investiţii de tip microhidrocentrale.

Referitor la amenajarea MHC în bazinul pârâul Repedea, judeţul Vâlcea, Ministerul Mediului a constatat că în documentaţia aferentă autorizaţiei de gospodărire a apelor nu s-a regăsit înştiinţarea de începere a lucrărilor, prevăzută de lege. În documentaţia tehnică depusă pentru obţinerea autorizaţiei de gospodărire a apelor, la pag. 3 se specifică ca dată de începere lucrărilor august 2011, la peste 2 ani şi jumătate de la emiterea avizului. În aceste condiţii, fiind depăşit termenul de valabilitate al acestuia, era necesar solicitarea şi obţinerea altui aviz de gospodărire a apelor. Din situaţia contravenţiilor, sancţiunilor aplicate şi a măsurilor dispuse de către Inspecţia Teritorială a Apelor în urma verificărilor la MHC-urile din bazinul hidrografic al râului Olt, nu rezultă faptul că deţinătorul acestei lucrări a fost sancţionat şi s-au dispus măsuri de intrare în legalitate (sistare lucrări şi obţinerea unui nou aviz de gospodărie a apelor). Referitor la regimul juridic, contractele dc închiriere a albiei au fost încheiate (prin negociere directă) ulterior ocupării efective a terenului (respectiv data începerii construirii captării), nefiind aplicate a prevederile Ordinului MMDD nr. 1222/2008 la data emiterii avizului de gospodărire a apelor.

Într-o petiţie, Marian Dumitricu, voluntar al „Alianţei pentru o Românie Curată”, arată faptul că „cei de la HIDRO ESTE SRL sprijiniţi de funcţionari publici din instituţiile cheie au luat autorizaţii pe absolut toate râurile şi pârâurile judeţului Vâlcea, nelăsând măcar un pârâiaş liber pentru o altă societate şi totalizând o putere construită de 50 MW”. Plecând de la aceste afirmaţii, echipa de control a Ministerului Mediului a verificat care au fost documentele care au permis emiterea de către ABA Olt a avizelor de gospodărire apelor pentru construirea microhidrocentralelor pe Boia Mică şi pe Boia Mare şi de la confluenţa acestora. Ulterior, s-a verificat la APM Vâlcea documentele care au stat la baza eliberării acordurilor de mediu pentru aceste proiecte şi apoi documentele care au stal la baza emiteri de către ITRSV Vâlcea ce au tăcut posibil scoaterea din fondul forestier naţional a suprafeţelor pe care urmau să se construiască aceste obiective hidrotehnice. În urma verificărilor, nu se adevereşte aspectul privind neînceperea lucrărilor, deoarece SC Hidro Este SRL a executat lucrări la MHC Valea lui Vlad şi MHC Priboiasa II. Nu au fost respectate prevederile avizelor de gospodărire a apelor în sensul că nu a fost clarificată situaţia terenurilor prin încheierea de contracte de închiriere cu ANAR. La data verificărilor a expirat perioada de execuţie a lucrărilor pentru 9 MHC-uri din cele 10 verificate, conform autorizaţiilor de construire deţinute de societate şi a termenelor de execuţie stabilite.

(Petre Coman)

2 Responses to Ministerul Mediului a descoperit nereguli la ABA Olt în privinţa autorizării microhidrocentralelor Hidro Este

  1. ELSA

    Este pacat ca o tara sa misca doar pentru interele anumitor persoane… Daca nu ar fi asa, de ce sa se povesteasca despre un control facut acum 2 ani, si in urma caruia nu a fost impuse nici o masura cu privire la valabilitate avizelor obtinute de HidroEste SRL…

    Repet, este pacat si personal, mi-e mila ca sa intampla aceste lucruri in secolul XXI

     
  2. Calin

    Aproape ca ne-au exterminat raurile tovarasii acestia. Mai avem un singur rau cu adevarat valoros si este sub sabia lui Damocles:
    http://www.thepetitionsite.com/936/056/545/help-saving-the-last-undisturbed-river-in-romanian-carpathians/

     

Leave a Response