|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

Firma Antares Transport SA a primit licenţa pentru efectuarea traseului „Muereasca-Călimăneşti” 

ANTARESTRANSPORT1

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a decis recent atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Muereasca-Călimăneşti”, operatorului de transport rutier SC Antares Transport SA. Potrivit legii, transportul public judeţean de persoane prin curse regulate speciale se efectuează de operatorii de transport rutier în baza licenţei de traseu eliberate de autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean în a căror rază administrativă se află traseul respectiv, cu avizul Autorităţii Rutiere Române (ARR). În vederea obţinerii unei licenţe de traseu pentru un serviciu de transport public judeţean prin curse regulate speciale, operatorii de transport rutier depun la autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean, un dosar cu un set de documente, după cum urmează: cererea; lista vehiculelor cu care se efectuează traseul şi capacitatea de transport acestora; copiile conforme ale licenţei de transport, într-un număr egal cu cel al vehiculelor prezentate în listă; graficul de circulaţie propus, care trebuie să fie în concordanţă cu programul de începere/încheiere a activităţilor, vizat de beneficiarul transportului sau de cel care a solicitat transportul; graficul de circulaţie va cuprinde sensurile în care se transportă persoanele pentru începerea activităţilor, respectiv transportul acestora la încheierea activităţilor; contractul încheiat cu beneficiarul transportului, din care să rezulte programul de începere/încheiere a activităţilor; tabelul cu persoanele transportate, anexă la contractul de transport, vizat de beneficiar.

În acest context, operatorul rutier SC Antares Transport SA a înaintat Consiliului Judeţean Vâlcea în luna ianuarie 2015, dosarul cuprinzând documentele menţionate, în vederea eliberării licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Muereasca-Călimăneşti”. Atribuirea licenţei de traseu s-a solicitat pentru efectuarea serviciului de transport al salariaţilor SC Călimăneşti-Căciulata SA la şi de la locul de desfăşurare a activităţilor în baza contractului de transport rutier de persoane prin curse regulate speciale şi a actului adiţional. Precizăm că, operatorul de transport SC Antares Transport SA a deţinut licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport prin curse regulate speciale pe traseul menţionat şi în perioada 31.07.2012-17.06.2013 pentru transportul angajaţilor SC Călimăneşti-Căciulata SA la şi de la această societate. Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat avizul Autorităţii Rutiere Române- Vâlcea, iar instituţia a acordat avizul favorabil pentru eliberarea licenţei de traseu pentru transportul public de persoane prin servicii regulate speciale, operatorului de transport SC Antares Transport SA, pentru traseul „Muereasca-Călimăneşti”. De asemenea, dosarul conţine avizul nr. 329/20.01.2015 pentru utilizarea staţiei din comuna Muereasca, alta decât staţiile publice. Licenţa de traseu solicitată poate fi eliberată pentru perioada cuprinsă în actul adiţional nr. 2/17.06.2014 la contractul de prestări servicii nr. 56/15.06.2012, încheiat între operatorul de transport şi beneficiarul transportului, respectiv de la data aprobării hotărârii consiliului judeţean până la data de 17.06.2015. Licenţa de traseu se eliberează operatorului de transport rutier într-un număr egal cu numărul de vehicule necesare efectuării traseului, respectiv licenţa de traseu Seria TL nr. 048. Licenţa de traseu este însoţită pe toată durata efectuării transportului de caietul de sarcini aferent acesteia, în original.

 

Rezultate financiare bune obţinute de SC Antares Transport SA în ultimii ani

 

În conformitate cu situaţiile financiare comunicate de Ministerul Finanţelor Publice, societatea Antares Transport SA (deţinută de omul de afaceri Dumitru Becşenescu) şi-a diminuat uşor în 2013 veniturile, cifra de afaceri, dar a trecut pe profit, comparativ cu situaţia din 2012. SC Antares Transport SA a realizat în 2013 o cifră de afaceri de peste 13,3 milioane de lei (3 milioane de euro), încasări de 13,73 milioane de lei (3,2 milioane de euro) şi un profit de peste 255.000 lei (58.000 euro). Mai precizăm că, la data de 31 decembrie 2013, SC Antares Transport SA avea următoarele elemente de bilanţ: active imobilizate – 15,8 milioane de lei; stocuri (materiale, producţie în curs de execuţie, semifabricate, produse finite şi mărfuri) – 650.000 lei; creanţe – 2,16 milioane de lei; capital social subscris şi vărsat – 560.000 lei; datorii totale – 12,4 milioane de lei. Spre comparaţie, SC Antares Transport SA a realizat în 2012 afaceri de 14 milioane de lei, venituri totale de de 14,43 milioane de lei şi pierderi de 250.000 lei. Conflictul dintre Primăria Râmnicului şi compania de transport SC Antares Transport SA l-a determinat pe administratorul acesteia, Dumitru Becşenescu, să decidă în vara anului 2013 mutarea sediului societăţii în judeţul Sibiu, în localitatea Şelimbăr. „Din păcate nu am găsit cooperare la Primăria Râmnicu Vâlcea, nu am reuşit să găsesc înţelegere pentru dezvoltarea afacerilor şi de aceea am luat decizia de a muta tot ce înseamnă sediul şi afacerile în judeţul Sibiu. Îmi pare rău că domnul primar nu a înţeles importanţa sprijinirii investitorilor locali, pentru că sunt locuri de muncă în joc, sunt impozite care ar fi rămas la municipalitate. Eu am încercat toate soluţiile dar domnul Matei nu mi-a oferit nici un sprijin”, a precizat atunci Becşenescu, într-o conferinţă de presă. SC Antares Transport SA este o companie care efectuează transport public de persoane în judeţ şi în exterior, deţinând în Râmnicu Vâlcea una din cele mai mari autogări, prin preluarea fostei companii de stat de transport judeţean de persoane. În urmă doi ani, la Bucureşti s-a desfăşurat o ediţie a Galei Premiilor Tir Magazin 2013, în cadrul acestui eveniment, SC Antares Transport SA fiind recompensată cu cea mai înaltă distincţie: „Cea mai bună firmă de transport călători din România“. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Nominalizările au fost realizate prin centralizarea propunerilor făcute în scris de cititorii revistei „Tir Magazin”. În anul 2008, acţionarii SC Antares Transport SA au aprobat propunerea de retragere a acţiunilor societăţii de pe piaţa bursieră. De asemenea, acţionarii au mai aprobat raportul de evaluare întocmit de Ion Olaru, cu privire la stabilirea preţului pe acţiune plătit în cazul retragerii acţionarilor din societate. Concret, acest preţ a fost de 15,5 lei pentru o acţiune SC Antares Transport SA. Astfel că, începând din 2008, SC Antares Transport SA a devenit o societate de tip închis. De altfel, principalul domeniu de activitate al SC Antares Transport SA este transportul de persoane, prin curse regulate, societatea situându-se printre principalii operatori vâlceni de transport de persoane, ocupând peste 20% din piaţa judeţeană.

(Petre Coman)

 

Leave a Response