|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Concedierile de urgenţă făcute de Borza în cazul insolvenţei Hidroelectrica sunt neconstituţionale 

remus-borza-hidroelectrica

Procedura de desfacere, de urgenţă, a contractelor individuale de muncă ale angajaţilor de către administratorul judiciar, imediat după deschiderea procedurii de insolvenţă, a fost declarată neconstituţională, marţi,de judecătorii CC.

Plenul Curţii Constituţionale (CC) a decis, marţi, cu majoritate de voturi, că prevederile articolului 86 alineatul 6, teza întâi din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt neconstituţionale.

„De asemenea, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate”, conform deciziei Curţii Consituţionale.

Surse din cadrul Curţii Constituţionale au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cazul societăţilor aflate în insolvenţă, salariaţii puteau fi concediaţi fără a fi în prealabil consultaţi. Astfel, marţi, judecătorii CC au stabilit că, în ciuda acestei situaţii – în care o firmă este în procedura insolvenţei -, personalul angajat are dreptul la consultare înainte de concediere.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de mai mulţi angajaţi ai Filialei Hidroelectrica Hidrosind, în cadrul a 11 dosare înregistrate pe rolul Curţii Constituţionale. Toate aceste cauze au fost reunite, judecătorii luând în discuţie această excepţie în şedinţa de marţi.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile şi completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”, potrivit articolului 86 alineatul 6 din Legea insolvenţei.

Astfel, judecătorii constituţionali au stabilit că numai teza întâi a acestui articol de lege este neconstituţională, cea de-a doua teză respectând Legea fundamentală.

Angajaţii care au ridicat această excepţie de neconstituţionalitate au fost indisponibilizaţi, în urma intrării în insolvenţă a societăţii Hidroelectrica.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica este firma Euro Insol, deţinută de avocatul Remus Borza. (zf.ro)

Leave a Response