Paza celor cinci simțuri 

Cele cinci simțuri ale trupului – văzul, auzul, mirosul, gustul și tactilul – au fost date omului mai întâi pentru a se putea împărtăși de frumusețea și bunătatea darurilor lui Dumnezeu, ca prin aceasta să-L cunoască pe El, care atât de mult își iubește făptura, iar mai apoi ele au fost făcute pentru ca trupul, care este material, să poată dobândi cu ajutorul lor hrană, creștere și viață.

Mintea trebuie să fie ațintită neîncetat spre Dumnezeu, iar fiecare simț în parte trebuie să devină un receptor al iubirii Sale nemărginite. Dacă nu ne îngrijim să facem acest lucru, simțurile ajung să umble „pe la cotețele porcilor” și să se murdărească, după cum zice părintele arhimandrit Neonil de la Frăsinei, făcând aluzie la Pilda Fiului Risipitor, iar mintea și sufletul ajung în robia patimilor.

Când un pârâu iese din albia lui, după o ploaie puternică, el trage în curgerea lui orice îi iese în cale, iar când se întoarce în albia lui, apele îi rămân tulburi și pline de gunoaie. Tot așa, dacă numai și pentru o clipă mintea nu mai privește spre Dumnezeu, organele simțurilor se reped cu mare iuțeală la lucrurile din jur și, târând mintea prin mișcari și priviri pătimașe, prin cuvinte de necinste și prin toată necurăția poftelor, se întorc înapoi și le bagă pe toate în suflet, făcându-l pe acesta plin de toate chipurile urâte.

Tot răul și toată închipuirea cea pătimașă intră în suflet prin mijlocirea și, totodată, cu ajutorul organelor simțurilor. Dacă aceste organe nu se vor închide, atunci nu se vor închide nici răutățile și nici patimile. Astfel, mintea trebuie să se nevoiască neîncetat să-și păzească organele simțurilor sale, deoarece prin acestea intră păcatul în cetatea sufletului, ca și prin niște porți deschise și nepăzite.

Referindu-se la cele cinci simțuri, Sfântul Grigorie Teologul spune: „Să nu facem vreun hatâr lesnicioaselor căi spre răutate și nici intrărilor păcatului”. La rândul său, tot despre paza simțurilor, Sfântul Isaac Sirul spune: „Căci vrăjmasul stă, privind, pândind și așteptând, ziua și noaptea, înaintea ochilor noștri, și cercetează prin care intrare a simțurilor noastre deschise lui poate să intre. Iar apoi, ivindu-se o oarecare negrijă în vreun simț, trimite vicleanul și nerușinatul câine săgețile lui”.

Nu numai prin ochii cei curioși se poate pofti în chip pătimaș cu inima, cum s-ar putea crede, ci și prin auz, miros, gust și pipăit. Pentru acest lucru, Sfântul Grigorie Teologul a spus, către o fecioară: „Să fii fecioară și cu urechile, și cu vederea, și cu limba, căci păcatul pe toate le cuprinde”. Aceste sfaturi nu sunt doar pentru monahi, ci și pentru toți creștinii din lume care trăiesc în familie și doresc a se curăți de patimi și a dobândi viața cea veșnică.

De fapt, cei ce trăiesc în lume sunt datori să-și păzească simțurile lor mai mult chiar decât pustnicii, care au părăsit toate cele ale lumii. În acest sens, Avva Pavel spune: „Cei ce sunt departe de lume se aseamănă cu cei ce se află departe de prăpastie și, chiar de ar fi trași de diavol, până vor ajunge la ea, strigă către Dumnezeu, iar El vine și-i slobozește. Dar cei ce se află în lume se aseamănă cu cei ce sunt lângă prăpastie și, când se trag de diavol, nu apucă a striga către Dumnezeu, ci îndată se surpă în ea”.

La rândul său, tot pentru cei ce trăiesc în lume, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Pentru dobândirea mântuirii, este nevoie de mai multă osteneală și pază, câtă vreme trăiești în mijlocul curselor și al tăriei puterilor răzvrătite, având în jurul tău întărâtările păcatelor, care trezesc toate simțurile tale, ziua și noaptea, către dorința lor”.

Cel care vrea să nu-i intre în suflet dulcețile cele necurate este dator să-și păzească simțurile prin rugăciune de toată vremea, pomenirea morții și gândul la înfricoșata Judecată. Mintea trebuie să stea ca un împărat, având, drept ostași, gânduri înfricoșătoare pentru a păzi ușile simțurilor și a stărui în oprirea vrăjmașilor, ca nu cumva aceștia să intre înlăuntru. Pentru că, dacă dușmanii nu vor putea intra înlăuntru, războiul și biruința vor fi ușoare, dar, dacă vor intra, războiul va fi greu, iar biruința va fi îndoielnică.

Pr. Iancu Dorin Nifon