Primarul din Pietrari, Nicolae Moraru, premiază performanţa şcolară
„Prima grijă a unui primar este să aibă cea mai frumoasă localitate” – prin această declaraţie, primarul din Pietrari, Nicolae Moraru, arată principala sa linie directoare şi pentru anul 2015. „Luna martie a fost declarată luna curăţeniei, ne-am mobilizat cu toţii la decolmatarea rigolelor, toaletarea arborilor, curăţirea cursurilor de ape şi tot ce înseamnă lucrări de igienizare şi siguranţa populaţiei. Tot în luna aceasta am reuşit să aducem o echipă de la Registrul Auto Român Vâlcea în comună. Astfel, am creat posibilitatea pentru cei care deţin tractoare agricole, semiremorci şi stupine să-şi poată efectua ITP-ul. Am iniţiat acest demers la solicitarea deţinătorilor de utilaje agricole pentru a nu mai fi nevoiţi să se deplaseze la unităţile RAR. Prin acest demers am evitat îngreunarea traficului rutier pe drumul DN 67 A şi riscul de a fi sancţionaţi de Poliţie când se circulă pe drumurile publice fără autorizările legale. De aceea, mulţumesc încă o dată doamnei Iuliana Moise, directoarea RAR Vâlcea, că a trimis în localitatea Pietrari o echipă de specialişti pe 12 martie pentru efectuarea ITP-ului la utilajele noastre. O altă iniţiativă pe care am reuşit să o materializez cu bine constă în faptul că avem alocaţi pentru copii noştri premianţi suma de 12.000 lei, bani din care se vor acorda premii şi excursii”, spune primarul din Pietrari, Nicolae Moraru.
Si pe brodele nu se face nimic?