Încă un ofiţer a fost deconspirat de CNSAS ca lucrător al fostei Securităţi din Vâlcea
Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat anul trecut sentinţa în Dosarul nr. 10115/2/2009, în sensul că a admis acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în contradictoriu cu Ştefan Rada (66 ani) din Râmnicu Vâlcea şi a constatat existenţa calităţii acestuia de lucrător al fostei Securităţi. Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10115/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, CNSAS a solicitat, în contradictoriu cu Rada Ştefan, constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii. Astfel, s-a constatat că pârâtul, în calitatea sa de locotenent (1978-1979), locotenent major (1986) şi căpitan (1988-1989) din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Vâlcea a dispus anumite masuri informativ operative în cadrul urmăririi informative a unei persoane semnalată că desfăşoară activitate ostilă, respectiv „manifestări duşmănoase la adresa regimului”. Tot de Ştefan Rada au fost derulate următoarele măsuri: dirijarea reţelei informative; distrugerea unor înscrisuri ale persoanei urmărite, obţinute in urma percheziţiei secrete de la domiciliul acesteia: „am procedat la distrugerea prin tocare a unui număr de 70 (şaptezeci) înscrisuri cu conţinut necorespunzător, ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul numitului din comuna Stoileşti (înscrisurile nu au valoare operativă, ci sunt reclamaţii pe care acesta le-a adresat organelor de diverse niveluri); identificarea persoanelor care iau la cunoştinţă despre comentariile necorespunzătoare ale obiectivului, în vederea audierii acestora pentru documentarea activităţii; interceptarea corespondenţei pentru prevenirea trimiterii unor memorii cu conţinut necorespunzător la unele posturi de radio străine reacţionare, a identificării relaţiilor pe care le are pe raza altor localităţi şi discuţiilor ce le poartă cu acestea”.
De asemenea, în contextul urmăririi informative a unei persoane semnalată că ar fi adresat o scrisoare reprezentantului ONU la Bucureşti, că primeşte corespondenţă de la Ambasada SUA şi că ascultă, şi colportează ştirile de la posturile de radio „reacţionare”, Rada Ştefan a derulat următoarele măsuri: interceptarea corespondenţei „pentru a-i stabili legăturile şi natura lor”; investigaţii la domiciliul şi locul de munca ale persoanei urmărite; „investigaţii pentru a-i stabili comportarea în familie şi societate, rudele şi relaţiile apropiate, in vederea stabilirii mediului şi influenţelor pe care le are, precum şi a posibilităţii introducerii de tehnică operativă”; dirijarea reţelei informative. În aceeaşi calitate de lucrător al Securităţii, Ştefan Rada a recrutat „surse” pentru a obţine date şi informaţii despre persoane semnalate cu „manifestări necorespunzătoare la adresa orânduirii socialiste din ţara noastră”, precum şi pentru „stabilirea stării de spirit a cetăţenilor din comuna N. Bălcescu cu ocazia unor evenimente politice interne şi internaţionale”. În cauză Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată ca sunt îndeplinite faţă de pârât condiţiile cumulative prevăzute de art.2 din OUG nr. 24/2008. În susţinerea acţiunii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii depune la dosar copia notei de constatare din 26.08.2009, copia dosarelor informative, copia sesizării din data de 23.06.2008. Actele depuse de CNSAS au fost comunicate pârâtului care a formulat întâmpinare, a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pe fond, în raport de actele depuse şi de susţinerile părţilor, instanţa a apreciat, pentru următoarele considerente, că în cauză au fost îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G nr.24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător ai securităţii” în ceea ce-1 priveşte pe Ştefan Rada în cauză, pârâtul a avut în perioadă legală – 1945-1989, calitatea de ofiţer al Securităţii. În perioada 1978-1989 pârâtul a avut gradul de locotenent, locotenent major (1986), căpitan 1988-1989 în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Vâlcea Serviciul 2 şi 1. Această calitate, necontestată, rezultă din cuprinsul notelor şi rapoartelor menţionate în nota de constatare şi care sunt semnate de pârât în calitate de ofiţer al Serviciului de Securitate Vâlcea. A doua condiţie este îndeplinită deoarece pârâtul, în calitate de ofiţer de Securitate a desfăşurat activităţi specifice, măsuri informative de urmărire sau filaj, interceptări de convorbiri telefonice ale unor persoane semnalate că desfăşoară activitate ostilă sub acoperire religioasă sau asupra unor persoane care „discută duşmănos la adresă regimului democrat”, a dirijat reţelele informative şi a dispus interceptarea corespondenţei. Aceste activităţi specifice de urmărire informativă au privit persoane şi aptitudini determinante, au fost desfăşurate de pârât în exercitarea atribuţiilor sale de ofiţer al Securităţii şi au avut consecinţe specifice pentru persoanele în care formau obiectul urmăririi sau verificării informative, sau pentru persoanele care au avut calitatea de surse de informaţii ale Securităţii. În baza rapoartelor vizate de pârât, în calitate de ofiţer al Securităţii, au fost deschise sau continuate verificări, au fost clasate sesizări. Prin aceste activităţi pârâtul, a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, art. 85 din Constituţia României din 1952, dreptul la libertatea religioasă, art. 30 din Constituţia României din 1965 şi dreptul al viaţă privată, secretul convorbirilor – art.33 din Constituţia României din 1965. Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a admis acţiunea şi a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-1 priveşte pe Ştefan Rada.
(Nicu Trandafir)