Primarul din Prundeni, Ion Horia Horăscu, în finala concursului „Satul cultural al României”
Vineri, 13 martie 2015, a avut loc o nouă ediţie a concursului „Satul cultural al României”, evenimentul fiind găzduit de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, din București. Această instituție se află între fondatorii Asociației „Cele mai frumoase sate din România”, al cărei președinte executiv este un om de 32 de ani, Nicolae Marghiol. La recenta manifestare au fost prezente 12 comune din 9 județe, printre care şi Vâlcea, judeţul nostru fiind reprezentat în finală de comuna Prundeni, condusă de primarul social-democrat Ion Horia Horăscu. Prima ediție a concursului, de anul trecut, s-a încheiat cu desemnarea comunei Ciocănești, din județul Suceava, drept „sat cultural”. Câteva criterii sunt esențiale pentru ca o comunitate să spere că va primi o asemenea titulatură. Este nevoie, în primul rând, să demonstrezi că acolo tradiția este vie, păstrată ca atare de oameni, în privința meșteșugurilor și a obiceiurilor de peste an. Dar nu numai atât. Pentru că în acel loc trebuie să existe un muzeu sătesc, un ansamblu folcloric. Mai presus de orice, un plan bine stabilit al autorităților, pe termen mediu, pentru dezvoltarea acestor tradiții. Altfel spus, un pachet cultural, ceea ce înseamnă festivaluri locale, cu date bine stabilite, desfășurate an de an. Care atrag nu numai pe localnici, dar în special pe turiști. Din fericire, spun organizatorii acestei manifestări naționale, viața demonstrează că satul românesc este viu. Dovadă că dacă anul trecut la concurs au fost numai cinci comune, în acest an au venit peste 20, în finală rămânând 12. A fost cu adevărat un spectacol de culoare și sunet, să vezi, adunați la Muzeul Satului din Capitală, tineri și bătrâni, în costume populare, cum dansau, să-i auzi cântând. Pe lângă asta, au expus produsele muncii lor, de la sculptura în lemn și costume populare, până la bunătăți culinare, încheind cu licorile din struguri, dar și cu siropurile obținute din roadele pomilor fructiferi. Occidentul s-a trezit cu mult înaintea noastră, spune Nicolae Marghiol, președintele executiv al Asociației „Cele mai frumoase sate din România”. Omul acesta a văzut în Franța, în Italia, în Belgia, constituite asociații ale celor mai frumoase sate. Francezii, de pildă, au acum o rețea de aproape 200 de sate în care vin, în fiecare an, câteva milioane bune de turiști. Și când te gândești, remarcă interlocutorul, că un sat de la ei atrage curioși pe baza unui cântec sau unui dans ori a unui fel de mâncare. Pe când la noi satele au o multitudine de obiceiuri. „Asta face ca satele noastre să aibă un mare potențial turistic. Există o diversitate a obiceiurilor și sărbătorilor de peste an”, remarcă Nicolae Marghiol. La rândul său, directorul Muzeului Satului din București, Paulina Popoiu, remarcă faptul că, în lipsa unor programe naționale de susținere a satelor, a tradițiilor, în special, iată că tocmai comunitățile se ridică din colbul uitării și revigorează moștenirea din bătrâni. Se adaugă efortul unor ONG-uri, precum cel implicat în programul de față.
(Petre Coman)
Foto: Publipro
DLE HORASCU, VA CONSIDERATII CINSTIT EU NU PREA CRED ,PE MINE UNUL M-ATI FURAT PRIN ANGAJATII DV,CU CARE M-ATI, PUS SA FACCADASTRUL SINT SOTUL DNEI GHEORGHITA CIOCAZANCA, EU VA SPUN DA-TIMI, BANI CU FRUMOSUL CA DE NU VOI PUNE DNA SA VA CONTROLEZE LA TOATE FURACIUNILE FACUTE DE DV