Spectacol liric și muzical în Salina Ocnele Mari
Duminică, 22 martie 2015, în Salina Ocnele Mari, aflată la 10 kilometri distanță de Râmnicu Vâlcea, a debutat Turneul muzical „Armonii pascale”. Evenimentul cultural, realizat de Asociaţia Culturală „Pro Valores” şi Amena Studio, s-a desfășurat cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
În această duminică, închinată Sfântului Ioan Scărarul, care premerge praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit Sfânta Liturghie în Capela Sfânta Mare Muceniță Varvara, din Salina Ocnele Mari.
După slujba arhierească, credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie și ceilalți vizitatori ai salinei s-au bucurat de un spectacol inedit de poezie creștină și muzică instrumentală. Actrița Daniela Nane a recitat versuri din creația lirică a poeților creștini Mihai Eminescu, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Benone Burtescu și Costache Ioanid, iar pianista Ioana Maria Lupașcu a oferit un recital din creația compozitorilor Astor Piazzolla, Constantin Silvestri, George Enescu și Paul Constantinescu.
Daniela Nane este actriţă la „Teatrul Bulandra” din Bucuresti din anul 1995. A interpretat numeroase roluri în piese de teatru și film. Mare iubitoare de poezie, actrița a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase spectacole culturale.
Pianista Ioana Maria Lupașcu este câștigătoare, finalistă sau laureată a numeroase concursuri muzicale din România, Grecia și Turcia. Este o prezență constantă pe scene de renume din Italia, România, Elveția, Croația, Slovacia, Lituania, Belgia, Turcia și Spania. În prezent este solistă concertistă la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.
Versurile rostite duminică în taina Salinei Ocnele Mari au devenit adevărate călăuze în universul poeziei creștine, iar armoniile de pian au luminat taina fiecărui vers, umplând de emoție sufletul telespectatorilor. Poezia și muzica s-au arătat a fi două forțe spirituale complementare, iar salina, un loc de taină care îndeamnă la meditație și regăsire interioară.
*
„Îi mulțumim lui Dumnezeu că putem să le reamintim oamenilor, prin poezie creștină și prin muzică, frumusețea și noblețea sufletului omenesc și, în același timp, dragostea și dorința de adevăr, de lumină și de iubire” (actrița Daniela Nane).
„Acest turneu, care a debutat astăzi, pentru mine este un vis împlinit, iar faptul că totul s-a aflat sub binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie depășește orice poate fi spus prin cuvinte, pentru că totul a fost închinat Domnului Iisus Hristos și dragostei de Dumnezeu, dragoste din care toți ne naștem și, de fapt, spre care tindem – rostul vieții noastre. Am încercat și prin muzică să mă apropii de poezia creștină. Am cântat piese românești, care țin de identitatea neamului nostru ortodox” (pianista Ioana Maria Lupașcu).
„Mă bucur că am fost aici, la acest spectacol care precede fericit inspirat Buna Vestire. E și pentru spectacol o bunăvestire, este și pentru inițiativa Arhiepiscopului Râmnicului, Varsanufie, cunoscut pentru aplecarea lui spre cultură și spre ideea de teatru creștin. Eu, ca om de teatru, sprijin foarte mult această idee a Arhiepiscopului Râmnicului, pentru că Râmnicul de la începuturile Bisericii în lumea modernă a fost un promotor al teatrului creștin. Celebra mănăstire Bistrița a găzduit un teatru creștin într-o perioadă în care stareță era maica Olga Gulugan, care a promovat teatrul creștin în incinta mănăstirii, în orașele din Vâlcea și chiar la București. În sfârșit, se continuă o tradiție foarte frumoasă datorită Arhiepiscopului Râmnicului. Două artiste autentice, astăzi, și Daniela Nane, și pianista Ioana Maria Lupașcu, recunoscute, au creat o clipă care mie mi-a dat sentimentul că mă aflu la deschiderea unei adevărate stagiuni consacrate teatrului și poeziei creștine” (dramaturg Dinu Săraru).
Pr. Iancu Dorin Nifon