Se transforma ANAF intr-un grup infractional organizat?
Gabriel Biris: Se transforma ANAF intr-un grup infractional organizat? Antreprenorii isi vor pune curand intrebarea existentiala daca mai merita sa faca business
Gabriel Biris, partener al casei de avocatura Biris Goran, a criticat dur ANAF in cadrul conferintei Fiscal 360, organizata de wall-street.ro, avertizand ca inspectorii fiscali nu respecta legea si forteaza contribuabilii corecti sa plateasca pretul pentru combaterea fraudei. Avocatul isi pune intrebarea daca ANAF nu este pe cale sa ajunga un grup infractional organizat. Exista riscul ca antreprenorii sa isi puna si ei intrebarea existentiala daca mai merita sa faca business.
Practici recente in controlul fiscal
- Controale incrucisate la furnizori, dar si la furnizorii furnizorilor
- Fiscul a inventat conceptul de „achizitii la contribuabili cu comportament fiscal inadecvat”. ANAF considera toate achizitiile de la astfel de companii ca fiind „fictive” si, ca urmare, refuza dreptul la deducerea cheltuielii (TVA, impozit pe profit).
- Faptul ca furnizorul (sau furnizorul furnizorului) cu cod de TVA valabil nu este relevant pentru inspectia fiscala inseamna ca inspectorii nu mai respecta legile fiscale.
„Probabil ca in timp ce vorbim inspectorii fiscali mai emit cateva procese verbale pornind de la urmatoarea logica: antreprenorul nu si-a verificat partenerul sau furnizorul furnizorului, de parca o firma poate sa faca acest lucru. ANAF spune ca un contribuabil are sarcina sa isi verifice furnizorii. In cel mai bun caz, antreprenorul poate sa vada ce zice legea si legea zice ca poti sa verifici valabilitatea codului deTVA si ca factura indeplineste toate conditiile cerute de lege. Trebuie sa pastrati toate documentele care atesta ca nu este vorba de o tranzactie fictiva. Mai mult de atat nu poti sa faci”, a declarat Gabriel Biris in conferinta Fiscal 360, organizata de wall-street.ro in parteneriat cu Biris Goran si KPMG.
Potrivit lui Biris, legea mai spune ca nu poti sa iti deduci facturile de la firme declarate inactive.”Printati-va dovada ca furnizorul nu a fost declarat inactiv si are cod de TVA valabil”.
Avocatul critica dur ANAF, avertizand ca inspectorii fiscali nu respecta legea.
„Atrag atentia inspectorilor fiscali, conducerii ANAF si primului ministru ca in scurt timp trei sferturi dintre inspectorii fiscali vor avea plangeri penale de la noi si vom merge si in civil. Aceste practici reprezinta un pericol la adresa sigurantei nationale, pentru ca inspectori nu vor mai dori sa lucreze. De anul trecut, noi recomandam tuturor clientilor sa nu mai lase niciun abuz nepedepsit”, anunta Biris.
Trebuie sa plateasca contribuabilii onesti pretul pentru combaterea fraudei cu TVA?
Gabriel Biris sesizeaza aici o problema morala si politica in acelasi timp. Cine ar trebui sa suporte consecintele evaziunii pe TVA? Cei care comit frauda? Persoanele impozabile sau societate pe ansamblu?
In realitate, ANAF pune presiune pe persoanele impozabile.
„Pe partea de procedura fiscala, constat ca dezechilibrele dintre drepturile procesuale ale contribuabililor si cele ale autoritatilor fiscale se accentueaza. Dezechilibrele acestea nu vor ajuta la combaterea evaziunii, ci vor genera abuzuri in lant”, avertizeaza Biris.
Vom ajunge la intrebari existentiale: mai merita sa fac antreprenoriat daca pot sa fiu acuzat asa usor de evaziune? – Gabriel Biris, partener Biris Goran
In opinia lui Biris, frauda de TVA nu este doar o problema specific romaneasca, ci una la nivelul Uniunii Europene, unde se pierd 11 miliarde euro doar din frauda de tip carusel. In Romania, insa, situatia este mult mai dramatica. Randamentul mediu de colectare a TVA in Europa este peste 80%. Bulgaria este la 85%, dar Romania colecteaza doar 52%.
„Cea mai mare problema in Europa este designul TVA, care pur si simplu nu mai functioneaza”.
Rescrierea Codului Fiscal, o masura buna, dar dezbaterea se incheie prea repede
„Dezbaterea ar trebui sa tina cel putin 30 de zile, dar chiar in timp ce vorbim noi acum, dezbaterea se cam inchide”, avertizeaza Biris. Avocatul specializat in taxe a facut o analiza a modificarilor aplicate la codurile fiscale si a ajuns la concluzia ca in ultimii 10 ani au fost peste 200 de modificari de politica fiscala si de aceea Codul Fiscal vechi era deja greu de inteles si erau chiar prevederi care se bateau cap in cap”, a spus Biris.
El a mai precizat ca autoritatile au inceput munca de rescriere a Codului Fiscal de prin 2011 si de atunci au fost repetate consultari si propuneri. „Dezbaterea a fost pusa, insa, pe foc automat acum”.
Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/special/fiscal-advice/180646/gabriel-biris-anaf-grup-infractional-organizat.html#ixzz3VwkuzFyK
Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook