|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

„Sfântul“ justiției vâlcene, magistratul Bogdan Mateescu, se războiește cu… Poliția 

jud_Bogdan_Mateescu

Preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, judecătorul Bogdan Mateescu, se plânge pe facebook că este victima unei înscenări a Inspectoratului General al Poliției Române. Magistratul a sesizat Inspecţia Judiciară  din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu o cerere de apărare a reputaţiei şi independenţei sale profesionale: „Am sesizat Inspecţia Judiciară cu o cerere de apărare a reputaţiei şi independenţei mele profesionale în legătură cu o anchetă din cadrul IGPR/IPJ Vâlcea, unde există informaţii că s-au solicitat anumite date în legătura cu activitatea mea profesională, precum şi informaţii în legătură cu relaţiile de prietenie. Apreciez că, în situaţia în care se vor demonstra reale informaţiile, cei vizaţi vor trebui să răspundă din toate punctele de vedere. Am solicitat Inspecţiei să declanşeze o anchetă şi în ceea ce mă priveşte, cu privire la orice acţiune/poziţie publică ori privată, în condiţiile legii, care mi s-ar putea reproşa în calitate de judecător, cu precădere în ceea ce priveşte corectitudinea relaţiilor profesionale cu IPJ Vâlcea. Am, în continuare, o părere a mea despre modul nemeritocratic de avansări în structuri publice, mai ales în cele din instituţii legate de ideea de justiţie, despre persoane anume, inclusiv despre împuterniciţii prezentului, pe care mi-am expus-o în mod onest şi în limitele libertăţii de exprimare (drept de care beneficiez şi eu, chiar dacă nu mă visez haiduc), însă, aşa cum părerea mea nu a interferat cu relaţionarea profesională a instituţiilor, solicitarea de date interne în structurile poliţiei despre judecători, ori anume despre subsemnatul, mi se pare o practică securistică, miliţienească şi prin ea însăşi condamnabilă” – se arată în cererea înaintată Inspecției Judiciare de junele judecător Mateescu.

2 Responses to „Sfântul“ justiției vâlcene, magistratul Bogdan Mateescu, se războiește cu… Poliția

  1. "JUSTITIA VALCEANA" - H A L A L DE CAPUL EI ...

    … MAI MULT DE JUMATATE DINTRE EI S-AR CUVENI SA STEA IN BOXA ACUZATILOR !!!

     
  2. orwell

    Aloo ! Domnul magistrat ! Chiar nu inteleg de ce l-ar deranja pe un om cinstit faptul ca s-au solicitat anumite date în legătura cu activitatea profesională, precum şi informaţii în legătură cu relaţiile de prietenie ? Fii mai explicit domnule . Si apoi intreb si eu : de unde si cine si-a permis sa-ti furnizeze astfel de informatii ? Oricum dumneata prin afirmatiile tafnoase dovedesti ca te consideri deasupra tuturor muritorilor !

     

Leave a Response