Geniul informaticii de la Vâlcea, Ionuţ Budişteanu, aur şi argint la Salonul de Invenţii de la Geneva
• A inventat un dispozitiv de detectat jefuitorii de bănci
Ionuţ Budişteanu a expus la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva un dispozitiv de detecţie automată a spărgătorilor cu cagulă. Pentru proiectul prezentat, tânărul inventator a primit din partea organizatorilor o medalie de argint. De asemenea, Institutul Francez al Inventatorilor i-a acordat lui Ionut Budişteanu medalia de aur. România este prezentă la cel de-al 43- lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-Elveţia- cu 25 de invenţii, printre acestea numărându-se şi dispozitivul anticagulă gândit de Ionuţ Budişteanu. Software-ul prezentat de tânărul din Râmnicu Vâlcea a stârnit interesul cercetătorilor de peste hotare. “Deja am primit o medalie de aur din partea Institutului Francez de Inventatori. Este un dispozitiv electronic ce procesează în timp real imaginile pentru a detecta comportamentele anormale, momentele cand spărgătorii care poartă cagulă intra într-o clădire, si pe cei care taie cu un polidisc unghiular bancomatul sau seiful”, a scris Ionuţ Budişteanu pe o reţea de socializare. Pentru acest proiect, Ionuţ Budişteanu a primit din partea organizatorilor o medalie de argint. Potrivit tânărului inventator, dispozitivul de detecţie automată a spărgătorilor poate procesa imaginile de la camerele de supraveghere din zeci de unităţi bancare. Atunci când un spărgător intră într-o bancă sau îşi face simţită prezenţa lângă un bancomat, dispozitivul alertează paznicii sau Poliţia. Maşina 3D şi telefonul pentru nevăzători l-au făcut celebru Ionuţ Budişteanu a obţinut recunoaşterea internaţională în 2013, după ce a obtinut marele premiu la una din cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume ( Intel ISSEF). Tânărul le-a prezentat americanilor un model de maşină autonomă, dotată cu radar 3 D şi o cameră video. Produsă în serie, o astfel de maşină nu ar costa mai mult de 4000 de dolari, dar ar putea determina o scădere a numărului de accidente rutiere întrucât poate identifica şi ocoli toate obstacolele din trafic. Ionuţ a gândit apoi un dispozitiv pentru smartphone, care să-I ajute pe nevăzători să se deplaseze mai uşor. „ Această aplicaţie le va da posibilitatea nevăzătorilor să primească tot felul de informaţii despre locul unde se află. Eu am un coleg de facultate care este nevăzător şi are probleme să identifice staţia de autobuz sau Universitatea. Ideea e ca o persoană să ţină telefonul în mână şi să i se spună unde se află, direcţia unde e staţia de metrou. Telefonul va memora drumul pe care-l face în fiecare zi un nevăzător şi îi va atrage atenţia atunci când deviază de la traseu“, a explicat Ionuţ Budişteanu principiul de bază după care funcţionează aplicaţia la care lucrează. Tânărul din Râmnicu Vâlcea este în prezent student al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Matematică-Informatică. De când s-a mutat la Bucureşti, Ionuţ Budişteanu lucrează la un alt proiect: robotul industrial-VisionBot- care asamblează plăci electronice cu cipuri. (adevarul.ro)
Prostii … Budisteanu nu a creat niciun model de masina autonoma. „Inventia” lui e o simulare de trafic dar si ea scartaie.
Conform descrierii oferite te Intel ISEF „Testing has gone well so far; out of 50 simulated drives, problems with the system have occurred just three times” … ori un sistem care din 50 de incercari face 3 accidente ar ucide mai multi oameni decat ar salva.
Ionut tata, nu pune la suflet comentariile unor indivizi al caror neuron nu poate face fata propriilor nevoi si care ii obliga sa-si scoata dejectiile pe gura. Asa au zis si la primul tramvai, ca se sufoca pasagerii. Asta e crucea pe care trebuie s-o porti, sa deschizi drumuri si sa privesti inainte, fiindca cei care vin in urma ta sunt intotdeauna, indiferent de comentarii, in spate. 🙂
Daca el a reusit la 18 ani sa faca un sistem care din 50 de incercari merge fara greseli singur de 47 de ori e foarte tare!!! Nu i-or fi dat Americanii atatia bani.
din cat l-am urmarit pe facebook am vazut ca si-a deschis si o firma unde va asambla un produs in Valcea!!!
uite aici http://www.visionbot.net/