|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Percheziţii la Spitalul din Drăgăşani, într-un dosar de corupţie. Sunt vizaţi medici care au făcut pensionări ILEGALE 

mita-spaga-medic1

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea fac, marţi, 17 percheziţii în judeţele Vâlcea, Olt şi Gorj, într-un dosar de corupţie şi fals, în care sunt vizaţi, conform unor surse judiciare, medici, una dintre descinderi având loc la Spitalul Municipal Drăgăşani.

Percheziţii în Vâlcea, Olt şi Gorj, inclusiv la Spitalul din Drăgăşani, într-un dosar de corupţie (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Mai multe percheziții au avut loc marți la Spitalul Municipal Drăgășani, potrivit unor surse judiciare fiind vizate secțiile de psihiatrie și medicină internă.

Potrivit surselor citate, în atenția procurorilor vâlceni ar fi mai mulți medici ai unității sanitare care ar fi primit mită în schimbul eliberării de adeverințe necesare pensionărilor pe caz de boală.

Procurorii vâlceni au efectuat percheziții atât la cabinetele medicilor suspectați, cât și la domiciliile pacienților care se presupune că au dat mită, mai susțin sursele citate.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea fac, marţi, 17 percheziţii în judeţele Vâlcea, Olt şi Gorj, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie şi fals comise în perioada 2014-2015.

Conform unor surse judiciare, una dintre descinderi se desfăşoară la Spitalul Municipal din Drăgăşani (Vâlcea), percheziţii având loc şi la cabinetele unor medici de familie.

COMUNICAT

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals (n. red. – pensionări pe bandă rulantă), comise în perioada 2014-2015.

În cursul zilei de azi, 21 aprilie 2015, în baza autorizaţiei emise de către instanţa de judecată, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate pe raza judeţelor Vâlcea, Olt şi Gorj, din care 5 la sediul unor instituții publice.

În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii, precum şi de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi al Direcţiei Generale Anticorupţie –  Serviciul  Judeţean  Anticorupţie  Vâlcea.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Response