|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Trei răniţi într-un accident la Lădeşti 

ACCIDENT-CAINENI

 

La data de 19 aprilie, printr-un apel la 112, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier la Lădeşti. În urma cercetărilor, s-a stabilit că vinovat se face Cosntantin D., în vârstă de 20 de ani, din Vitomireşti, judeţul Olt, care deşi consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism. Circula pe DN 65 C, din direcţia Craiova spre Râmnicu Vâlcea, astfel că pe raza comunei Lădeşti, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard de beton. În urma impactului, atât el, cât şi alţi doi pasageri care se aflau cu el în maşină au fost răniţi şi duşi de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost diagnosticat cu fractură claviculă braţ stâng. Cât îi priveşte pe ceilalţi doi pasageri, Vasile M., în vârstă de 25 de ani, a fot diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral minor, iar Ionuţ D., în vârstă de 28 de ani, a fost diagnosticat cu fractură de claviculă stânga cu deplasare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat două probe de sânge. Faţă de acesta se fac cercetări pentru infracţiunile de vătămare corporală, cât şi pentru conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Leave a Response