|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Liberalii lui Buican din CJ Vâlcea vor îngropa definitiv CET Govora, o unitate emblematică pentru judeţ 

valcea_cet_bun

• vicepreşedintele Dumitru Persu a spus că este păcat că CET-ul pierde un director, precum era Mihai Bălan, şi a cerut ca liberalii, inclusiv preşedintele interimar Gheorghe Păsat, să îşi asume soarta viitoare a CET Govora, cu toate consecinţele care decurg

Peste o oră au durat dezbaterile aprinse din cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea, care a avut loc în data de 30 aprilie 2015 şi în care s-a prezentat printre altele o informare privind situaţia economico-financiară înregistrată de societatea CET Govora la sfârşitul anului 2014 şi trimestrul I 2015. La şedinţă au participat preşedintele Consiliului de Administraţie al CET Govora, Sorin Fodoreanu, directorul tehnic Ludovic Zelici şi directorul financiar Ramona Hoarcă. Reamintim că, doar cu 24 de ore înainte de acest moment, Mihai Bălan şi-a dat demisia din funcţia de director general al CET Govora, nemaifiind prezent la şedinţa CJ Vâlcea de joi, 30 aprilie. În principal, discuţiile de la CJ Vâlcea s-au axat mai mult pe situaţia grea înregistrată de CET Govora, dar şi despre schimbările recente din conducerea executivă a societăţii. Tăvălugul schimbărilor a vizat-o şi pe Ioana Liţă, cea care a fost revocată din funcţia de director Resurse Umane al CET Govora. Consilierii judeţeni liberali, prin vocea lui Dumitru Tărăşenie, Iuliana Moise şi Victor Popescu, au dat de înţeles că sunt de acord cu schimbările din fruntea societăţii, însă au atras atenţia că vina pentru situaţia de la CET o poartă în cea mai mare parte CJ Vâlcea, care, în ultimii ani, a obligat societatea să furnizeze energie electrică şi abur către Oltchim în pierdere. În schimb, vicepreşedintele Dumitru Persu a spus că este păcat că CET-ul pierde un director, precum era Mihai Bălan, şi a cerut ca liberalii, inclusiv preşedintele interimar Gheorghe Păsat, să îşi asume soarta viitoare a CET Govora, cu toate consecinţele care decurg. Este evident în aceste condiţii că liberalii lui Buican din CJ Vâlcea vor îngropa definitiv CET Govora, o unitate emblematică pentru economie. Potrivit raportului de activitate elaborat de fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, activitatea curentă de producţie s-a desfăşurat continuu în anul 2014 în condiţii de siguranţă pentru consumatorii industriali şi pentru consumatorii de tip urban. În condiţiile comerciale şi economice dificile de la SC Oltchim SA, CET Govora a înregistrat scăderi ale cererilor de consum de abur industrial, dar şi mari neîncasări ale facturilor la livrarea de abur. Aceste neîncasări se regăsesc în datorii mari înregistrate de CET Govora la furnizorul de cărbune. În scopul de a reduce costurile cu depozitarea cenuşii şi pentru păstrarea capacităţii de depozitare (deja limitate), CET Govora a livrat cenuşă pentru fabricile de ciment la nivelul cererii celor trei mari producători din România. CET Govora a realizat recertificarca cenuşii, ca produs cenuşă pentru betoane, conform standardelor de construcţii, produs care este înscris în registrul unic al consiliului tehnic pentru construcţii. În anul 2014, au fost aprovizionate 2.500 tone de biomasă pentru coardere cu cărbunele în scopul de a reduce emisiile poluante de dioxid de carbon. Potrivit raportului anual al conducerii CET Govora, cheltuielile de exploatare au înregistrat în 2014 o creştere cu suma de 55,88 milioane de lei, după cum urmează: cheltuielile cu combustibilii au înregistrat o majorare cu 13 milioane de lei, în condiţiile unor consumuri suplimentare de combustibili (cărbune, transport cărbune, gaze, huilă); alte cheltuieli din exploatare, înregistrează o majorare cu 33,25 milioane de lei (din care contravaloarea bonusului reţinut în anul 2014 de 18,85 milioane de lei), despăgubiri, amenzi, penalităţi în sumă de 5,86 milioane de lei (din care 4,32 milioane de lei penalităţi calculate de Complexul Energetic Oltenia şi câştigate în instanţă care au fost reluate la alte venituri din exploatare), cheltuieli cu emisii de dioxid de carbon în sumă de 8,8 milioane de lei (din care 5,14 milioane de lei reprezintă achiziţionarea unui număr de 190.180 certificate EUA de la Departamentul pentru Energie, la un preţ de 6,04 euro/tona de CO2 în luna decembrie 2014). Conform bugetului de investiţii, CET Govora a alocat în 2014 suma de peste 51 milioane de lei, investiţiile realizate fiind de 39 milioane de lei, din care: depozit de zgura şi cenuşă – 6,3 milioane de lei; reţele secundare termoficare urbană – 4,52 milioane de lei; turbină TA 3 DSL – 6,66 milioane de lei; electrofiltre C5 – 7,2 milioane de lei; silozuri de cenuşă – 480.000 lei; conductă înaltă presiune grup 5 – 3,3 milioane de lei; staţie pompare leşie de sodă – 206.000 lei; reparaţii de natura imobilizărilor corporale – 9,33 milioane de lei. Stadiul îndeplinirii până în prezent a măsurilor propuse pentru îmbunătăţirea rezultatului brut şi reducerea arieratelor: măsura 1 – câştigare litigiu KDF şi compensare datorii reciproce (litigiul se află în stadiul de recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, primul termen de judecată fiind în noiembrie 2014 şi se estimează o finalizare a litigiului în anul 2015, cu menţiunea că în primă instanţă CET Govora a avut câştig de cauză); măsura 2 – încasare restanţe SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA (până la această dată măsura este îndeplinită); măsura 3 – câştigare litigiu Begacom şi anulare provizion (a fost câştigat ligitiul în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti şi în prezent este în stadiul de cale de atac cerută de reclamantul Begacom); măsura 4 – stingerea datoriei faţă de Complexul Energetic Oltenia prin preluarea UMC Berbeşti; măsura 5 – încasare energie termică livrată la SC Oltchim SA în 2013 (până la aceasta dată a fost încasată suma de 27 milioane de lei reprezentând contravaloare energie termică livrată în anul 2013, dintr-un total de 45,26 milioane de lei, soldul la 31 decembrie 2014 fiind de 18,17 milioane de lei). Datorită dificultăţilor economice întâmpinate de SC Oltchim SA, aceasta nu a putut respecta graficul de plăţi stabilit cu CET Govora, astfel că pentru încasarea creanţelor restante a fost solicitată modificarea acestei măsuri prin rectificare de buget, în conformitate cu noile angajamente de plată ale SC Oltchim SA asumate în baza posibilităţilor sale reale de plată, prin încasarea tuturor restanţelor până la sfârşitul anului 2015. Activitatea de retehnologizare şi dezvoltare desfăşurată de CET Govora în anul 2014 a avut în vedere Misiunea 2015 „Rentabilizarea activităţilor de bază prin utilizarea preponderentă a resurselor locale şi reducerea emisiilor în atmosferă”, precum şi obiectivele generale ale CET Govora: funcţionarea sigură şi economică, satisfacţia clienţilor cu respectarea normelor de mediu; instruirea şi autoinstruierea personalului CET Govora; implementarea proiectelor de conformare cu cerinţele legale de mediu aplicabile, cu finanţare aprobată. Aceste obiective generale au fost concretizate în proiecte şi activităţi în domeniile: retehnologizarea şi ecologizarea cazanelor pe cărbune pentru conformarea la cerinţele legale de mediu; dezvoltarea de tehnologii şi facilităţi pentru evacuarea cenuşii; creşterea eficienţei energetice a CET Govora; creşterea eficienţei reţelelor de transport şi de distribuţie a energiei termice; utilizarea resurselor regenerabile de energie. CET Govora a derulat, în anul 2014, proiectul de retehnologizare şi dezvoltare „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009 – 2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, proiect în care CET Govora are calitatea de operator. Proiectul cuprinde următoarele: retehnologizarea şi ecologizarea funcţionării cazanului C7 ca sursă de iarnă pentru SACET Râmnicu Vâlcea pentru respectarea limitelor impuse de legislaţia de mediu a emisiilor poluante de oxizi de azot şi bioxid de sulf in atmosferă; retehnologizarea şi eficientizarea funcţionării pompelor de apă de alimentare ale cazanului şi ale sistemului de transport agent termic primar; înlocuirea unor tronsoane corodate de conducte subterane ale sistemului de transport agent termic primar; realizarea unei centrale electrice de cogenerare pe biomasă „Ecocet Govora” care să constituie sursa de vară a SACET Râmnicu Vâlcea, proiect complementar POS Mediu.

Leave a Response