|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Consilierul Tibi Georgescu, reprezentantul judeţului în AGA la Centrul Flandra 

tiberiu_octavian_georgescu_16

 

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Vâlcea l-a desemnat pe Tiberiu Georgescu (independent, fost PP-DD), ca reprezentant al Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA şi a aprobat contractul de mandat al acestuia. Prin scrisoarea înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea la nr. 6646 din 23 aprilie 2015, Nicu Spiridon (actualul şef al Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea) a adus la cunoştinţa consiliului judeţean faptul că, renunţă din motive personale la mandatul de reprezentant al Judeţului Vâlcea în AGA la Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA, acordat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 113 din 30 septembrie 2010. Potrivit prevederilor din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990 sunt desemnate prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile legii, respectând configuraţia politică rezultată după alegerile locale. În conformitate cu prevederile din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, consiliul judeţean: îndeplineşte atribuţii privind organizarea şi funcţionarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 de interes judeţean şi atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine; exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990; asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind serviciile comunitare de utilitate publică de interes judeţean. În conformitate cu prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nr. 109/2011, prin întreprinderi publice se înţelege societăţile comerciale la care o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul. Potrivit prevederilor din ordonanţa menţionată anterior, autoritate publică tuteiară este instituţia care exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale, calitatea de acţionar la întreprinderile publice. În înţelesul acestor dispoziţii. Consiliul Judeţean Vâlcea este autoritatea publică tutelară care exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale, Judeţul Vâlcea, calitatea de acţionar la Societatea Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA. Autoritatea publică tutelară are următoarele competenţe: să numească reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor şi să aprobe mandatul acestora; să propună, în numele unităţii administrativ-teritoriale acţionar, candidaţi pentru funcţia de membri ai consiliului de administraţie, cu respectarea condiţiilor de calificare şi experienţă profesională şi selecţie prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă; să evalueze periodic, prin reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor activitatea consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele unităţii administrativ-teritoriale acţionar, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea societăţii comerciale; să asigure transparenţa politicii de acţionariat a statului în cadrul societăţilor faţă de care exercită competenţele de autoritate publică tutelară; alte atribuţii prevăzute de lege. Obligaţiile adunării generale ordinare a acţionarilor la Societatea Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA sunt prevăzute de actul constitutiv al societăţii, şi sunt următoarele: să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de Consiliul de Administraţie şi de Auditorul Financiar; să aprobe repartizarea profitului; să aleagă şi să revoce membrii Consiliului de Administraţie; să numească sau să demită Auditorul Financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar; să fixeze remuneraţia cuvenită membrilor Consiliului de Administraţie; să se pronunţe asupra gestiunii Consiliului de Administraţie; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe exerciţiul financiar următor; să hotarască cu privire la contractarea de împrumuturi bancare şi să stabilească competenţele şi nivelul de contractare a acestor împrumuturi; să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii; să autorizeze Consiliul de Administraţie să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul Societăţii, a căror valoare depăşeşte o zecime din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic; să aprobe structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi; să aprobe planul de administrare elaborat de consiliul de administraţie şi rapoartele prezentate de către acesta în cursul exerciţiului financiar. În conformitate cu prevederile din actul constitutiv al societăţii, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru: schimbarea formei juridice a societăţii; mutarea sediului societăţii; schimbarea obiectului de activitate al societăţii; înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică; majorarea capitalului social; reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni; fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii; dizolvarea anticipată a societăţii; conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni nominative; conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă; conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni; emisiunea de obligaţiuni; acţionarea în justiţie a administratorilor pentru pagube pricinuite societăţii: oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

(Marian Dinu)

Leave a Response