Cuviosul Tadei. Cuvinte duhovniceşti. 

Cuviosul Tadei, unul dintre marii duhovnici sârbi ai veacului nostru, s-a născut în data de 19 octombrie 1914, în satul Vitovniţa, din Serbia. A îmbrăţişat viaţa monahală în anul 1935, în Mănăstirea Gorniak, iar în anul 1962 a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Vitovniţa, slujire pe care a îndeplinit-o până în ultimul ceas al vieţii sale, în ziua de 13 aprilie 2003. În continuare redăm câteva dintre cuvintele sale duhovniceşti, precum se găsesc în cartea “Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa”, editată la Editura Predania.

“Copiii au nevoie de o pildă de viaţă. Prin viaţă se spun mai multe decât prin cuvinte”.

“Suferim pentru că gândurile şi dorinţele noastre sunt rele. Adunăm roadele gândurilor şi dorinţelor noastre. Trebuie să ne întoarcem cu inima spre Dumnezeu şi să cerem pace de la Domnul, să ne dea putere să fim buni. Pentru binele nostru, să avem gânduri şi dorinţe bune. Noi nu facem asta şi, de aceea, suferim. Ţinem în noi mult rău şi, la un moment dat, acesta iese la iveală: şi în familie, şi la locul de muncă, şi în societate”.

“Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi cu nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea şi liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute. Am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am împrăştiat, iar atmosfera iadului „se pogoară” asupra noastră. Mintea noastră, aşadar, se cere sa fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu cel Unul”.

“Alături de paza liniştii inimii, deprindeţi-vă şi cu chipul în care şedeţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să ai neîncetat în minte faptul că Domnul ne priveşte. Pe El trebuie să-L avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă sau când ne plimbăm. Domnul este pretutindenea şi în toate. Cuvintele rugăciunii trebuie rostite având credinţa că Domnul vă priveşte şi vă ascultă”.

“Omul care poartă în sine Împărăţia lui Dumnezeu răspândeşte în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Rostul creştinilor este să curăţească atmosfera în lume şi să lărgească Împărăţia lui Dumnezeu. Cel ce poartă înlăuntrul său Împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împrăştia în chip nevăzut şi celorlalţi. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta – cerul va izvorî din noi chiar şi atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri”.

“Gândurile, starea launtrică, dorinţele ne conduc viaţa. Aşa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace launtrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sunt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate. Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavoleşti, atunci se nimiceşte şi pacea noastră lăuntrică. Sfinţii Părinţi spun despre gânduri: Orice gând care năruieşte pacea şi toate gândurile ce nu ne dau pace sunt de la diavol şi trebuie să le îndepărtăm şi să nu le primim”.

“De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne eliberăm de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul”.

“Putem fi toţi buni dacă ne unim cu Izvorul vieţii, cu Dumnezeu, din toată inima noastră; atunci El ne va da putere să ne iubim pe noi şi pe aproapele nostru. Fără Domnul, nu ne putem iubi nici pe noi înşine, cu atât mai puţin pe semenii sau pe vrăjmaşii noştri. Prin El putem toate, căci El este puterea şi viaţa noastră”.