CJ Vâlcea va consolida şi reface drumul DJ 703N, din Berislăveşti spre releul Cozia
Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat săptămâna trecută documentaţia tehnico-economică, faza studiu de fezabilitate, documentaţie pentru avizarea lucrărilor de intervenţie, pentru obiectivul de investiţii „Consolidare şi refacere DJ 703 N Berislăveşti – Releu Cozia, km 1+500-4+000”. Valoarea totală a investiţiei este de 3,5 milioane de lei (780.000 euro), iar finanţarea lucrării se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la bugetul propriu al judeţului şi din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie. În perioada aprilie – iulie 2014, în judeţul Vâlcea, au avut loc ploi abundente care au condus la avarierea mai multor drumuri judeţene şi a podurilor şi podeţelor situate pe acestea. Printre drumurile afectate se află şi drumul judeţean DJ 703 N Berislăveşti – Releu Cozia. Pe acest drum între kilometrii 1+500-4+000 au fost afectate: platforma drumului, ziduri de sprijin şi podeţe, circulaţia desfăşurându-se cu restricţii pe un singur fir. Terasamentele platformei drumului sunt alcătuite din umplutură de pământ în care predomină pietrişul, semicompactat. Sistemul rutier este alcătuit în zonele afectate din balast cu grosimea de 30-35 cm. Drumul prezintă pe carosabil gropi, denivelări şi făgaşe. Fiind amplasat în apropierea pârâului Valea Brădişor în condiţii de viitură au fost erodate malurile, ceea ce a afectat terasamentele drumului la mai multe poziţii kilometrice. Mai există doi torenţi care nu sunt preluaţi prin intermediul unor podeţe. Această situaţie a condus la eroziunea platformei drumului. Au fost afectate şi zidurile de sprijin existente pe o lungime de 55 metri. Podeţele existente prezintă mai multe deficienţe dintre care enumerăm: camera de cădere amonte lipsă, deschidere mică în raport cu debitele care trebuie preluate, erodarea albiei în aval de podeţ. Majoritatea sunt colmatate. Expertiza tehnică efectuată de prof. univ. dr. ing. Pinescu Aurel la capitolul „Concluzii” precizează următoarele soluţii de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale: strat de uzură din beton asfaltic BA 16 de 4 cm. grosime; strat de legătură din beton asfaltic deschis BAD 20 de 6 cm. grosime; strat de piatră spartă mare sau amestec optimal 15 cm. grosime; balast 25 cm grosime. Zidurile de sprijin noi având următoarea soluţie constructivă: elevaţie din beton C25/30, pe o fundaţie din beton C16/20 sau din beton ciclopian , cu dren din zidărie de piatră brută; alternativ se poate executa o elevaţie din zidărie de piatră brută cu beton de ciment placat cu cel puţin 15 cm beton C25/30, pe o fundaţie din beton C16/20 sau beton ciclopian (se va executa dren din zidărie de piatră). Podeţele existente vor fi demolate şi în locul acestora se vor executa podeţe noi. Documentaţia tehnico-economică, faza studiu de fezabilitate, pentru obiectivul de investiţii „Consolidare şi refacere DJ 703 N Berislăveşti – Releu Cozia, km 1+500-4+000” a fost elaborată de asocierea SC Specialist Consulting SRL & SC Best Consulting Design SRL Bucureşti.
(Petre Coman)
Cum este posibil ca din „Rezevatia Naturala Parcul Cozia”sa se taie in continuare cu nesimtire lemn?Banii alocati pentru drum sunt banii nostrii ,ai tuturor.Cati metrii(nu km)au reabilitat cei care distrug drumul cu camioanele pline ochi de lemn?Oare cei de la CJ nu vad,sau se fac ca nu vad?Drumul este groaznic pana la cabana,abia urci cu masina de teren.Cred ca majoritatea locuitorilor din zona ar dori sa se termine odata cu exploatarea lemnului din acest Parc.D-voastra ca organ de pres aveti un cuvant si puteti initia o actiune in acest sens