Ministrul Mediului, anonima Graţiela Gavrilescu, pune în pericol funcţionarea Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea
Pentru a patra oară în ultimii ani, mai mulţi parlamentari de Vâlcea au insistat la conducerea Ministerului Mediului şi au menţionat că se fac abuzuri odată cu modificarea limitei Parcului Natural Buila Vânturariţa, fapt ce pune în pericol funcţionarea pe viitor a Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea – Salrom. De fapt, Societatea Naţională a Sării – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea exploatează calcar în zona Bistriţa (Comuna Costeşti) în baza unei licenţe aprobată prin HG nr. 652/2000. Ulterior aprobării perimetrului minier, printr-o altă hotărâre de guvern (HG nr. 2151/2004), în această zonă, s-a instituit o arie protejată, fără a se ţine cont de existenţa activităţii miniere sau să se verifice în teren limitele celor două suprafeţe. Astfel, printr-o eroare, s-a ajuns în situaţia ca 16 hectare din perimetrul minier să se regăsească şi în aria protejată. Pentru rezolvarea acestei probleme, în conformitate cu art. 22 din OG 57/2007, s-a propus constituirea unei zone de dezvoltare durabilă pe suprafaţa încadrată atât în Parcul Naţional, cât şi în perimetrul minier. Această soluţie nu afecta scopul urmărit prin declararea ariei protejate. Din totalul suprafeţei Parcului Naţional Buila Vânturariţa, de aproximativ 4.500 ha, doar 29 ha sunt necesare continuării activităţii miniere (16 ha pentru exploatare şi 13 ha pentru realizarea căilor de acces).
Centrul de Cercetare a Mediului şi Valorificare Durabilă a Resurselor, din cadrul Universităţii din Craiova, a întocmit, la solicitarea SNS Salrom Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, o documentaţie profesionistă privind modificarea limitelor Parcului Naţional, aceasta fiind depusă la Ministerul Mediului (nr. 125612/17 septembrie 2007). Cu toate acestea, Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional a dat un aviz negativ, nefiind acceptată nici o variantă propusă de EM Râmnicu Vâlcea pentru rezolvarea situaţiei. Cinci luni mai târziu, Consiliul Ştiinţific şi-a dat acordul ca cele 16 ha suprapuse să fie incluse în zona de dezvoltare durabilă a parcului, însă a respins din nou ideea renunţării şi la cele 13 ha, necesare amenajării drumurilor pentru transportul calcarului către platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea. În cazul în care, în continuare, exploatarea s-ar face doar în zona nesuprapusă cu aria protejată, resursele de calcar ar fi asigurate timp de maxim 14 ani. Dar acest mod de exploatare nu este posibil din punct de vedere tehnic, întrucât nu se pot executa lucrările de deschidere absolut necesare extragerii rezervelor de calcar. Drept urmare, pentru ca activitatea minieră să se poată desfăşura în condiţii optime, EM Râmnicu Vâlcea are nevoie şi de cele 13 ha la care am făcut referire. Exploatarea zăcământului de calcar în zona Bistriţa este vitală pentru economia judeţului nostru, de această activitate depinzând în mod direct două dintre cele mai importante companii vâlcene: Oltchim şi Uzinele Sodice Govora. Afectate pot fi, însă, şi alte societăţi comerciale mari, cu sute sau chiar mii de angajaţi. Tocmai pentru că au fost gândite să funcţioneze împreună, aceste societăţi sunt construite în apropierea zonei în care se regăsesc resursele materiale de care au nevoie în procesul de producţie. Depăşirea impasului în care s-a ajuns se poate rezolva prin includerea în zona de dezvoltare durabilă a Parcului Naţional a suprafeţei de 13 ha necesare pentru realizarea drumurilor de acces, la care să se adauge si cele 16 ha incluse din greşeală în aria protejată.
Întâlniri trilaterale fără nici un rezultat…
În cursul anului 2013, respectiv 2014, între angajaţii Societăţii Naţionale a Sării, Administraţia Parcului Naţional Buila-Vânturariţa şi cei ai autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului au fost mai multe întâlniri, care au avut în vedere atât posibilitatea modificării limitelor parcului, cât şi declararea unei arii naturale protejate noi, care să compenseze potenţialele pierderi pricinuite de carieră parcului. Conform legislaţiei în vigoare, pentru niciuna dintre potenţiale soluţii discutate nu există bază legală, astfel încât solicitarea Societăţii Naţionale a Sării să fie mulţumită, întrucât prima soluţie luată în considerare a fost cea de modificare a limitelor Parcului. în conformitate cu prevederile art. 56A1 alin (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011 „Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare sau custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor”. În concluzie, modificarea limitelor Parcului Naţional Buila Vânturariţa se poate face în sensul delimitării unei precizii mai bune a acestora, chestiune care este de natură administrativă şi nu interferează cu problemele de ordin economic. Menţionând prevederile articolului amintit, singurul motiv ce poate fi invocat pentru modificarea limitei parcului este îmbunătăţirea preciziei acesteia. A doua soluţie luată în considerare a fost de declarare a unei noi arii protejate alipită parcului, concomitent cu eliminarea din parc a perimetrului exploatabil concesionat de către Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Totuşi, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, „Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care privesc: asigurarea securităţii naţionale; asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor; prevenirea unor catastrofe naturale”.
Ministerul Mediului spune că elementul economic… nu este prioritar în raport cu regimul de arie naturală protejată
Numai că ministrul Mediului, anonima Graţiela Leocadia Gavrilescu, a spus recent următoarele: „Având în vedere faptul că activitatea minieră nu se încadrează în excepţiile menţionate anterior, ţinând cont de valoarea conservativă a speciilor şi habitatelor pentru care Parcul Naţional Buila – Vânturariţa a fost declarat şi neputând considera interşanjabile declasarea unei părţi din parcul naţional cu instituirea regimului de arie naturală protejată de acelaşi rang pe o suprafaţă adiacentă, consecutiv acestui potenţial eveniment s-ar putea, totuşi, consemna o pierdere în habitate, pierdere care nu se compensează prin extinderea acestei arii naturale protejate în partea nord-vesti că, inclusiv pentru că substratul litologic este diferit, deci habitatele dezvoltate pe acesta sunt diferite. Nici pentru acest caz nu există bază legală de acţiune. în plus, amintim că elementul economic nu este prioritar în raport cu instituirea regimului de arie naturală protejată. De asemenea, la întâlnirile avute am atras atenţia asupra faptului că modificarea limitelor Parcului Naţional nu aduce după sine rezolvarea problemei carierei, întrucât parcul are şi dublu statut de arie naturală protejată de importanţă comunitară (sit de importanţă comunitară şi arie de protecţie specială avifaunistică.) Precizăm că, dacă modificarea limitelor parcului naţional poate fi considerată o chestiune de legislaţie internă, modificarea limitelor sitului ROSCI0015 Buila – Vânturariţa, respectiv ale ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0025 Cozia – Buila – Vânturariţa este o chestiune de legislaţie internaţională, întrucât limitele acestor situri au fost comunicate Comisiei Europene”.
În calitate de concesionar, Societatea Naţională a Sării deţine o suprafaţă de exploatare de 16 hectare care se suprapune peste suprafaţa Parcului Naţional Buila – Vânturariţa. Acuzând că această suprafaţă a fost inclusă dintr-o eroare în perimetrul Parcului, a solicitat trecerea ei din zona de conservare specială în zona de dezvoltare durabilă. În perioada 18-19 februarie 2008 Consiliul Ştiinţific al parcului a decis să includă în zona de dezvoltare durabilă a parcului suprafaţa de 16 hectare, suprafaţă care corespunde cu cea aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 652/14 august 2000 privind aprobarea unor licenţe de concesiune a activităţii miniere de exploatare, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Sării Salrom SA. În accepţiunea Ministerului Mediului, includerea acestei suprafeţe de 16 hectare în zona de dezvoltare durabilă a parcului naţional a corectat „eroarea” că ar fi fost comisă la declararea parcului. Ulterior soluţionării acestei cererii, Societatea Naţională a Sării Salrom SA a ridicat o nouă pretenţie, respectiv să mai fie inclusă în zona de dezvoltare durabilă a parcului o suprafaţă suplimentară de 13 hectare pentru realizarea căilor de acces către următoarele trepte de exploatare, suprafaţă aflată în zona de conservare specială a parcului. Această solicitare a fost respinsă la şedinţa Consiliului Ştiinţific din data de 12 februarie 2009.
(Petre Coman)
