|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Primarul Valerian Alexie le-a făcut un „cadou” locuitorilor din Mateeşti: le-a tăiat apa potabilă 

Alexie Valerian1

 

Minciuna este puntea de legătură între ceea ce am fi vrut să fim și ceea ce suntem. Deși toți mințim, există printre noi acei mincinoși patologici, care cred cu toată inima în minciunile lor şi mint constant pentru a manipula sau înșela. Nu degeaba exista o vorbă la noi în popor: „Minciuna are picioare scurte”. „A venit și momentul în care adevărul l-a ajuns din urmă și tot ceea ce a construit s-a năruit ca un castel de nisip. Se adevereşte acum că viceprimarul PSD Cosmin Anghelescu şi consilierii săi au avut dreptate. Nu degeaba au arătat, în repetate rânduri, greşelile săvârşite de primarul Valerian Alexie, conducătorul consilierilor locali PNL de la Primăria Mateeşti. Trebuie să afle toată lumea că localitatea Mateeşti este fără apă potabilă de o săptămână”, ne informează Simion Mateescu, om al locului, care a fost şi consilier PSD în perioada 2008-2012.

Simion Mateescu este de părere că primarul Alexie nu s-a ocupat niciodată de un sistem de alimentare cu apă care să asigure independenţa consumatorilor din Mateeşti. Deşi localitatea dispune de foraje care pot asigura lejer necesarul de apă, totuşi gruparea „galbenă” condusă de primarul Alexie refuză să o folosească pentru binele tuturor. „În schimb, primarul are bani pentru achiziţionarea de maşină personală şi, separat, o alta pentru serviciu, iar pentru ce este de neapărat nevoie nu se investeşte. Acest primar mă nemulţumeşte şi pentru faptul că a ales să înstrăineze sediul fostului CEC, când ar fi putut să îl păstreze pentru nevoile comunităţii. A mutat postul de poliţie la 5 kilometri de primărie. Şi tot primarul Alexie se pare că se face vinovat şi de faptul că nu a prins cele două drumuri de la Codreşti şi Pâşeşti pentru finanţare din fonduri europene pentru reabilitare. Ar mai fi multe de spus despre primarul Alexie, însă, cu siguranţă, locuitorii din comuna Mateeşti nu vor uita că au fost minţiţi de acest PNL-ist şi am speranţa că nu îl vor mai vota”, conchide Simion Mateescu, om al locului, care a fost şi consilier PSD în mandatul precedent.

(Marian Dinu)

Leave a Response