|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Scandal în comuna Frânceşti pe cele 222 hectare de păşune scoase la licitaţie de Primărie 

ion-troculescu-05062013

 

Ionuţ Cosmin Budihoi, fiul lui Ion Budihoi (crescător de ovine) domiciliat în comuna Frânceşti, sat Moşteni, ne-a semnalat la redacţie că primarul Ion Troculescu, în complicitate cu viceprimarul Gheorghe Baicu (preşedinte al Comisiei de licitaţie) şi cu jurista Primăriei Frânceşti, Cătălina Călugăriţoiu (responsabil al Comisiei de licitaţie), ar fi săvârşit o faptă de „abuz în serviciu”. Ionuţ Cosmin Budihoi spune că s-ar fi favorizat o Asociaţie de crescători de animale inexistentă din punct de vedere juridic, fiind în curs de autorizare, asociaţie în care se află şi mama primarului Ion Troculescu, cu 8 capete bovine Aceasta locuieşte în aceeaşi casă cu primarul Ion Troculescu. „Conform hotărârii de Consiliu Local din 9 februarie 2015 în care s-a aprobat darea spre închiriere a păşunilor din comună, în 30 zile conform legii trebuia să publice în ziar anunţul de închiriere a păşunilor. Au tot amânat până pe 16 martie 2015, când s-a întrunit în şedinţă Comisia de licitaţie, încheindu-se un proces verbal la care a doua zi trebuia să publice în ziar anunţul. Primarul împreună cu viceprimarul şi jurista au tot amânat şi au publicat pe 20 martie 2015 pentru a-şi putea construi propria contestaţie favorizând Asociaţia de crescători în care se află mama primarului. Crescătorii cu efective de animale au cumpărat caietul de sarcini, au plătit garanţia participării la licitaţie, au plătit taxa de licitaţie, la care primarul împreună cu viceprimarul, cu o zi înainte să se ţină licitaţia publică au anulat licitaţia, fără nici un temei legal. Menţionez că domnul Baicu Gheorghe Ovidiu (preşedintele comisiei de licitaţie) şi viceprimar în exerciţiu a încălcat sistematic Legea nr. 34 a păşunilor, conform şi hotărârii de consiliu, a caietului de sarcini, în care este specificat organizarea licitaţiei şi perioada de păşunat începe la 1 mai. Au tot tras de timp ca să iasă actele Asociaţiei respective, iar din cauza acestui fapt au tot amânat. Sunt 222 ha păşune şi este vorba de estimativ 35.000 euro subvenţie pe aceste păşuni. Conform legii păşunilor, Asociaţia nu este eligibilă fiind înregistrată după Hotărârea Consiliului Local din 9 februarie 2015 nu poate participa la licitaţia publică din 11 mai 2015. Am apelat la toate autorităţile şi nimeni nu intervine cu nimic în aceste abuzuri în serviciu şi interese personale, materiale, mai sunt câteva zile până la următoarea licitaţie, la care primarul împreună cu viceprimarul ne vor executa pe toţi crescătorii pentru această asociaţie în care este şi mama sa. Vă rog să interveniţi într-un timp optim, dvs sunteţi singura speranţă a noastră!”, spune Ionuţ Cosmin Budihoi.

 

Primarul Ion Troculescu: „Toată procedura de licitaţie a fost legală!“

 

 

În replică, primarul comunei Frânceşti, Ion Troculescu, ne-a declarat următoarele: „Toată procedura de licitaţie a fost legală. Din câte ştiu, un grup de cetăţeni din comună a contestat la Prefectura Vâlcea procedura de atribuire a păşunii respective. Eu, personal, în calitate de primar, nu am nici o implicare în procedura de licitaţie, întrucât domnul viceprimar este preşedintele comisiei de licitaţie. Totul a fost hotărât în Consiliul Local Frânceşti, iar componenţa comisiei şi atribuţiile au fost stabilite de Consiliul Local. Din comisie fac parte şi unii consilieri locali. Mama mea nu are nici un fel de implicare în acest caz. Îl cunosc pe cel care a făcut sesizările şi îl voi da în judecată pentru acuzaţii fără fundament real la adresa mea. După părerea mea, poate să vină oricine să participe la respectiva licitaţie, dacă respectă toate prevederile legale în materie. Aş mai ruga persoana care a făcut sesizarea să demonstreze cu documente dacă sunt vinovat de abuz în serviciu. S-a respectat procedura şi anunţul de închiriere a fost publicat într-un ziar local. În încheiere, repet că toată procedura de licitaţie şi demersurile publice s-au făcut doar conform legii şi hotărârilor Consiliului Local Frânceşti”.

(Petre Coman)

4 Responses to Scandal în comuna Frânceşti pe cele 222 hectare de păşune scoase la licitaţie de Primărie

  1. Nicolaescu Daniel

    Cel mai analfabet primar care poate exista in Județul Vâlcea

     
  2. BUDIHOI COSMIN

    Voi pune la dispozitie absolut toate documentele din care reiasa,fapta de abuz in serviciu a domnului Primar,Viceprimar si Jurista Primariei pentru aceasta Asociatie inexistenta din punct de vedere Juridic in care se afla Mama domnului Primar cu cel mai mare efectiv de animale 8capete bovine,chiar astept confruntare directa in Istanta… Aceasta Asociatie nu este eligibila din punct de vedere Juridic pentru a participa la Licitatia Publica iar domnul Primar impreuna cu domnul Viceprimar nu au treaba de lege si vor sa puna Monopol pe comuna cu aceasta Asociatie fantoma…

     
  3. Dan Nicolaescu

    Nu stiu cine se foloseste de numele meu ,ceea ce nu-i un lucru bun si nu inteleg de ce se incearca amestecarea mea in speta aceasta.
    Nu detin animale si nu pot sa aduc astfel de ,,aprecieri ” nimanui.
    Unui fost coleg ..nici atat !

     
  4. Nicolaescu Daniel

    Vai așa Primar așa comuna,o sa-l scape clica:Tacutu/Voica/Mioara Constantinescu/tractoristul Baicu/Cheloiu/poștașul Nelus

     

Reply to Dan Nicolaescu