Vâlceanca Elena David deţine invenţii şi cereri de brevete în domeniul mediului şi energiei, multipremiate internaţional.

Invenţiile sale au obţinut, de exemplu, numai la Salonul de Inventică de la Geneva, 13 medalii de aur, la 8 ediţii consecutive, iar la ediţia jubileului 40, din aprilie 2012, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale WIPO i-a acordat cea mai înaltă distincţie, de “Cea mai bună inventatoare” într-o competiţie cu peste 1200 lucrări ştiinţifice din 64 ţări.
Este singurul cercetător din ţară care a obţinut, din partea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, cea mai înaltă distincţie, premiul WIPO, atât la Geneva, Elveţia(în anul 2012), cât şi la Bruxelles, Belgia (în anul 2014).
Aceste premii reprezintă o recunoaştere pe plan internaţional a activităţii sale de cercetare şi este un strălucit răspuns românesc la două din cele mai stringente întrebări cu care se confruntă omenirea, necesitatea descoperirii de noi surse de energie şi saturaţia de deşeuri.
Rezultatele obţinute şi experienţa câştigată au fost concretizate prin valoroase tehnologii şi produse obţinute, toate cu elemente de originalitate care sunt validate în seria de publicaţii şi brevete care protejează proprietatea intelectuală a cunoştinţelor şi care o au ca autoare.
Este nominalizată la premiile ENI-Italia şi KIA- Iran pentru anul 2015, premii ce vor fi decernate în cursul acestui an.
O persoană extrem de caldă, doamna Elena David ne-a spus că „nu este persoana care să dorească să fie pusă pe paginile ziarelor”, dar a acceptat într-un mod foarte amabil să răspundă la câteva din întrebările noastre.

– Stimată doamnă, vă mulțumim pentru că ați răspuns pozitiv invitației noastre de a vă cunoaște și aş vrea să vă întreb pentru început de ce aţi ales chimia şi nu altceva?

– Pentru că a fost o întâmplare petrecută în anii de gimnaziu care m-a marcat foarte tare. Când eram în clasa a VIII-a, veneau repartizaţi profesori, proaspăt absolvenţi pentru perioada de stagiatură. Aşa a ajuns la şcoala la care învăţam un profesor de chimie–fizică. În momentul în care a venit, a făcut o recapitulare a materiei din clasa a VII-a şi bineînţeles m-a ascultat şi pe mine. M-a pus să reprezint structura unui element chimic din tabelul periodic cu numărul 23, dar când să-l identific, probabil din cauza emoţiilor, în loc să zic vanadiu, am zis wolfram. Domnul profesor, dorind să mă stimuleze, mi-a pus o notă de 7 în carnet, cât pătrăţica de mare. Am plâns o săptămână şi am vrut să îi demonstrez că nu sunt un elev de nota 7. După un an, dânsul a plecat, dar ne-am reîntâlnit la Pârâul Rece, într-o tabără studenţească. Eu eram studentă în anul 3 la chimie, iar dumnealui, profesor la Predeal. Am făcut această facultate din pasiune şi mult drag.

– Deci, vă consideraţi un rezultat al destinului, nu al şcolii?

– Nu mă consider un rezultat numai al destinului, pentru că ulterior a contat foarte mult şi ceea ce am făcut la şcoală. Profesorii mei din liceu şi facultate au contribuit foarte mult la formarea mea în domeniul pe care l-am ales. Deci, nu neapărat destinul…

– Sunteţi cel mai bun inventator-femeie din lume. Cum se naşte ideea unei invenţii? Din curiozitate, conştientizarea unei nevoi sau joacă?

– Am avut ocazia, prin repartiţia pe care am primit-o la Institut, pe atunci Uzina de Apă Grea, să avem un director extraordinar, care acum este membru al Academiei Române. Dânsul a susţinut ideea că orice produs, dacă nu-l şi cercetezi, nu poate să fie dezvoltat. Datorită temelor care erau impuse şi mai ales dificultăţilor pe care le întâmpinam, te gândeai la tot felul de soluţii. În momentul în care găseai ceva care să soluţioneze problema cu care tu te confruntai, pe lângă faptul că aveai o mulţumire sufletească foarte mare, erai şi răsplătit cumva pentru idee şi puteai să şi continui îmbunătăţirea produsului respectiv.

– Aveţi un proiect de suflet?

– Da. Am un proiect de suflet. Eram foarte tânără, absolventă a facultăţii, când domnul director Marius Peculea, despre care v-am vorbit, mi-a încredinţat o temă extrem de importantă, şi anume să încercăm să obţinem şi în România heliu din resursele de care dispunem noi ca şi ţară. Pentru aceasta a fost nevoie de studii şi conexiuni din foarte multe domenii ale criogeniei, dezvoltării de materiale, procesul şi tehnologii de separări de gaze etc. În urma rezultatelor care s-au stabilit la nivel de laborator, s-a făcut la Hunedoara pentru prima dată în România, un pilot care a produs heliu, iar rezultatele transpuse la pilot au fost verificate cu diferenţe de 3-4 minute, ca perioada de funcţionare, iar pentru partea de materiale aproape identic cu ce obţinusem în laborator. După care a urmat teza de doctorat în acelaşi domeniu (separarea heliului şi hidrogenului), un alt proiect pe care l-am făcut cu drag şi pasiune.

– Care este ultimul mare premiu pe care l-aţi luat? Şi în ce constă?

– Ultimul premiu pe care l-am luat este cel obţinut acum la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva, unde m-am prezentat cu o invenţie pe parte de energie regenerabilă, care să poată să alimenteze direct autovehiculele, în vederea utilizării hidrogenului ca sursă de energie în locul combustibilului actual, pentru care am obţinut medalia de aur şi premiul special din partea juriului, împreună cu un premiu din partea Chinei, ţara care a obţinut marele premiu la acest salon.

– Invenţiile dumneavoastră au fost aplicate? Necesită investiţii importante aplicarea lor?

– În momentul de faţă este dificil să spunem că invenţiile mele au fost aplicate într-o producţie de serie sau cu o tehnologie care să producă în continuu. Mai degrabă, de la scara de laborator au fost transpuse la scara de utilizare, ca şi date de proiectare, pentru o potenţială unitate, care ar dori să preia proiectul, datorită faptului că Institutul nu are bani, iar eu personal nici atât. Au fost mai multe solicitări, sunt puse în discuţie două dintre brevetele actuale (cea pentru care am obţinut premiul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală de la Geneva şi cel care a obţinut acelaşi premiu la Bruxelles în 2012)…

Sursa: infopuls.ro