|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Două firme din Vâlcea, înlesniri pe bandă rulantă de la Consiliul Local 

conphys

 

 

Luna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat o nouă reglementare a unor contracte de concesiune încheiate pentru exploatarea Parcului Industrial, în sensul prelungirii termenului pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi începerea lucrărilor, conform destinaţiei prevăzută în PUZ, prevăzut în contractele de concesiune încheiate cu SC Katia SRL şi cu SC Conphys SRL, până la data de 23 iunie 2015 (6 luni de la data de 23 decembrie 2014, reprezentând data încheierii contractelor de concesiune). Prin hotărârea nr. 224/111/2004, Consiliul Local a avizat şi aprobat PUZ „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, pentru terenul în suprafaţă de 14,4 hectare, situat între staţia de epurare şi drumul naţional 7A, în partea de sud a oraşului, iar prin HCL nr. 231/118/2004 s-a aprobat studiul de fezabilitate la obiectivul de investiţii „Parc Industrial zona Baraj Sud – Staţia de epurare”. Scopul acestui obiectiv de investiţii a fost concesionarea de către municipiu a suprafeţelor de teren pentru o perioadă de 49 de ani, cu condiţia realizării de unităţi industriale pe parcele, impunând investitorilor să creeze cât mai multe locuri de muncă şi oferind în schimb utilităţi la nivel european. De asemenea, prin hotărârea nr. 262/149/22 decembrie 2004, completată prin HCL nr. 16/2008, Consiliul Local a aprobat studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pentru concesionarea şi vânzarea terenului aparţinând Parcului Industrial, iar în urma licitaţiilor organizate până în prezent, au fost încheiate contracte de concesiune cu câştigătorii acestora, pentru o parte din loturi. Menţionăm că, potrivit prevederilor caietului de sarcini şi ale studiului de oportunitate, durata de realizare a investiţiilor este de maxim 2 ani de la obţinerea autorizaţiei de construire, iar termenul de începere a lucrărilor de maxim 6 luni de la data încheierii contractului de concesiune. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, realizarea obiectivelor în termen de 2 ani de la data obţinerii autorizaţiei de construire, dă dreptul concesionarului de a cumpăra terenul concesionat la preţurile stabilite în caietul de sarcini pentru fiecare lot în parte.

Ţinând cont de faptul că din totalul celor 36 de loturi concesionate din Parcul Industrial, doar pentru o parte concesionarii au obţinut autorizaţii de construire în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire şi au realizat lucrările în termenul din autorizaţie, alţii au obţinut autorizaţie de construire după expirarea termenului prevăzut în contract, respectiv 6 luni de la data încheierii acestuia, iar alţii nu au întreprins niciun demers până la această dată pentru îndeplinirea obiectivului din contract, respectiv acela de realizare a investiţiei şi având în vedere greutăţile pe care le întâmpină agenţii economici în situaţia economică şi socială actuală, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 82/29 martie 2012, prin care a fost acordat un nou termen de maxim 12 luni în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi începerea lucrărilor, aceştia nemaiputând beneficia de clauza referitoare la cumpărarea terenului concesionat la preţurile stabilite prin documentaţia de atribuire. După expirarea termenului acordat prin hotărârea menţionată anterior, pentru concesionarii care nu au respectat termenul şi condiţiile impuse, au fost reziliate contractele de concesiune, rămânând disponibile un număr de 8 loturi.

Ca urmare a organizării unei noi licitaţii publice având ca obiect concesionarea loturilor libere din Parcul Industrial, mai sus menţionate, au fost încheiate două contracte de concesiune, după cum urmează: contractul nr. 1679/23 decembrie 2014 cu SC Katia SRL, pentru lotul nr. 14 în suprafaţă de 2.755 mp şi contractul nr. 1680/23 decembrie 2014 cu SC Conphys SRL pentru suprafaţa totală de 5.760 mp (lotul nr. 12 în suprafaţă de 2.880 mp şi lotul nr. 13 în suprafaţă de 2.880 mp). Potrivit prevederilor din contractul de concesiune încheiat pentru lotul nr. 14, concesionarul se obliga, conform ofertei prezentată în licitaţie, să obţină autorizaţia de construire şi să înceapă lucrările până cel mai târziu în data de 1 martie 2015. Întrucât

Două firme din Vâlcea, înlesniri pe bandă rulantă de la Consiliul Local

 

Luna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat o nouă reglementare a unor contracte de concesiune încheiate pentru exploatarea Parcului Industrial, în sensul prelungirii termenului pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi începerea lucrărilor, conform destinaţiei prevăzută în PUZ, prevăzut în contractele de concesiune încheiate cu SC Katia SRL şi cu SC Conphys SRL, până la data de 23 iunie 2015 (6 luni de la data de 23 decembrie 2014, reprezentând data încheierii contractelor de concesiune). Prin hotărârea nr. 224/111/2004, Consiliul Local a avizat şi aprobat PUZ „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, pentru terenul în suprafaţă de 14,4 hectare, situat între staţia de epurare şi drumul naţional 7A, în partea de sud a oraşului, iar prin HCL nr. 231/118/2004 s-a aprobat studiul de fezabilitate la obiectivul de investiţii „Parc Industrial zona Baraj Sud – Staţia de epurare”. Scopul acestui obiectiv de investiţii a fost concesionarea de către municipiu a suprafeţelor de teren pentru o perioadă de 49 de ani, cu condiţia realizării de unităţi industriale pe parcele, impunând investitorilor să creeze cât mai multe locuri de muncă şi oferind în schimb utilităţi la nivel european. De asemenea, prin hotărârea nr. 262/149/22 decembrie 2004, completată prin HCL nr. 16/2008, Consiliul Local a aprobat studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pentru concesionarea şi vânzarea terenului aparţinând Parcului Industrial, iar în urma licitaţiilor organizate până în prezent, au fost încheiate contracte de concesiune cu câştigătorii acestora, pentru o parte din loturi. Menţionăm că, potrivit prevederilor caietului de sarcini şi ale studiului de oportunitate, durata de realizare a investiţiilor este de maxim 2 ani de la obţinerea autorizaţiei de construire, iar termenul de începere a lucrărilor de maxim 6 luni de la data încheierii contractului de concesiune. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, realizarea obiectivelor în termen de 2 ani de la data obţinerii autorizaţiei de construire, dă dreptul concesionarului de a cumpăra terenul concesionat la preţurile stabilite în caietul de sarcini pentru fiecare lot în parte.

Ţinând cont de faptul că din totalul celor 36 de loturi concesionate din Parcul Industrial, doar pentru o parte concesionarii au obţinut autorizaţii de construire în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire şi au realizat lucrările în termenul din autorizaţie, alţii au obţinut autorizaţie de construire după expirarea termenului prevăzut în contract, respectiv 6 luni de la data încheierii acestuia, iar alţii nu au întreprins niciun demers până la această dată pentru îndeplinirea obiectivului din contract, respectiv acela de realizare a investiţiei şi având în vedere greutăţile pe care le întâmpină agenţii economici în situaţia economică şi socială actuală, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 82/29 martie 2012, prin care a fost acordat un nou termen de maxim 12 luni în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi începerea lucrărilor, aceştia nemaiputând beneficia de clauza referitoare la cumpărarea terenului concesionat la preţurile stabilite prin documentaţia de atribuire. După expirarea termenului acordat prin hotărârea menţionată anterior, pentru concesionarii care nu au respectat termenul şi condiţiile impuse, au fost reziliate contractele de concesiune, rămânând disponibile un număr de 8 loturi.

Ca urmare a organizării unei noi licitaţii publice având ca obiect concesionarea loturilor libere din Parcul Industrial, mai sus menţionate, au fost încheiate două contracte de concesiune, după cum urmează: contractul nr. 1679/23 decembrie 2014 cu SC Katia SRL, pentru lotul nr. 14 în suprafaţă de 2.755 mp şi contractul nr. 1680/23 decembrie 2014 cu SC Conphys SRL pentru suprafaţa totală de 5.760 mp (lotul nr. 12 în suprafaţă de 2.880 mp şi lotul nr. 13 în suprafaţă de 2.880 mp). Potrivit prevederilor din contractul de concesiune încheiat pentru lotul nr. 14, concesionarul se obliga, conform ofertei prezentată în licitaţie, să obţină autorizaţia de construire şi să înceapă lucrările până cel mai târziu în data de 1 martie 2015. Întrucât obţinerea cu întârziere a unor avize menţionate în certificatul de urbanism, precum şi neobţinerea până în prezent a altora (avizul Ministerului Apărării Naţionale), au condus la imposibilitatea respectării termenului de obţinere a autorizaţiei de construire asumat, respectiv 1 martie 2015, reprezenatntul legal al societăţii Katia SRL a solicitat prelungirea termenului de obţinere a autorizaţiei de construire şi începere a execuţiei lucrărilor până la data de 1 septembrie 2015 şi în consecinţă decalarea termenului de realizare a investiţiei. De asemenea, potrivit prevederilor din contractul de concesiune încheiat pentru loturile nr. 12 şi nr. 13, SC Conphys SRL se obliga, conform ofertei prezentată în licitaţie, să obţină autorizaţia de construire în termen de maxim 120 de zile de la data semnării contractului (circa 4 luni). Însă, în data de 17 martie 2015, SC Conphys SRL a solicitat prelungirea termenului de obţinere a autorizaţiei de construire, având în vedere că nu se încadrează în perioada menţionată în contract, cu obţinerea certificatului de urbanism, a tuturor acordurilor şi avizelor prevăzute în CU şi întocmirea documentaţiei pentru autorizaţia de construire.

(Petre Coman)

obţinerea cu întârziere a unor avize menţionate în certificatul de urbanism, precum şi neobţinerea până în prezent a altora (avizul Ministerului Apărării Naţionale), au condus la imposibilitatea respectării termenului de obţinere a autorizaţiei de construire asumat, respectiv 1 martie 2015, reprezenatntul legal al societăţii Katia SRL a solicitat prelungirea termenului de obţinere a autorizaţiei de construire şi începere a execuţiei lucrărilor până la data de 1 septembrie 2015 şi în consecinţă decalarea termenului de realizare a investiţiei. De asemenea, potrivit prevederilor din contractul de concesiune încheiat pentru loturile nr. 12 şi nr. 13, SC Conphys SRL se obliga, conform ofertei prezentată în licitaţie, să obţină autorizaţia de construire în termen de maxim 120 de zile de la data semnării contractului (circa 4 luni). Însă, în data de 17 martie 2015, SC Conphys SRL a solicitat prelungirea termenului de obţinere a autorizaţiei de construire, având în vedere că nu se încadrează în perioada menţionată în contract, cu obţinerea certificatului de urbanism, a tuturor acordurilor şi avizelor prevăzute în CU şi întocmirea documentaţiei pentru autorizaţia de construire.

(Petre Coman)

Leave a Response