Şpârle şi şopârle, 18.05.2015
• Judeţul Vâlcea arde, iar „baba” de la Centrul de Expoziţii din Călimăneşti se piaptană…. După ce, anii trecuţi, a avut zero activitate şi încasări în tot anul 2014 de numai 7.000 lei (!), societatea care „administrează” centrul – SC Expo Nord Oltenia SA Călimăneşti – anunţă organizarea selecţiei prealabile a candidaţilor pentru… un post de membru al consiliului de administraţie, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Alţi bani, altă distracţie şi totul pe spatele Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Primăriei Călimăneşti. Pe lângă faptul că vor acoperi toate datoriile şi pierderile uriaşe generate de centru, cei doi acţionari ai societăţii vor mai trebui să scoată din buzunare alte mii de euro pentru organizarea concursului şi pentru indemnizaţia membrului consiliului de administraţie.
• Noi potlogării dincolo de limita penalului săvârşite de baronul de Ioneşti, Constantin Neagoie. Într-un total dispreţ al legii, primarul Neagoie a asfaltat din banii primăriei o uliţă din localitate care duce spre un singur „obiectiv”: cabana lui celebră de vânătoare. Fără a avea aprobarea consiliului local, fără proiect tehnic şi studiu de fezabilitate, primarul din Ioneşti a alocat sume importante din bugetul local pentru asfaltarea unui drum doar pentru interes propriu şi personal. Alooooooo, aude cineva de la Curtea de Conturi DNA sau ANI!
• Acţionarii producătorului de pâine şi produse de patiserie Boromir Buzău (SPCU) au aprobat planul de distribuţie a profitului net de 3,836 milioane de lei raportat anul trecut în AGA din 30 aprilie. Astfel, suma de 968.000 de lei va merge pentru acoperirea pierderii contabile, suma de 2,5 milioane de lei va fi distribuită sub formă de dividende către acţionari, alte 265.000 de lei pentru manager şi alte 102.000 de lei vor alimenta fondul de dezvoltare. Compania va plăti un dividend brut de 0,0107 lei/acţiune, aceasta fiind prima distribuţie către acţionari după o pauză de cinci ani. Compania este condusă din funcţia de preşedinte şi director general de Constantin Sava. Compania este controlată de omul de afaceri vâlcean Constantin Boromiz care deţine indirect 67,78% din capital.
• Conducerea ABA Olt „pregătește“ un act ilegal. Vâlceanul Vasile Ungureanu solicită aprobarea de la ABA Olt pentru a intra în posesia unei suprafețe de teren în zona Arinilor Râmnicu Vâlcea, care reprezintă de fapt zona de protecție a râului Olănești. Funcționarii de la Primăria Râmnicu Vâlcea i-au eliberat, în mod dubios (ca să nu scriem PENAL), deja aceluiași cetățean documente, care vor fi atacate în instanță de mai mulți locuitori ai străzii Arinilor.