|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Joi, 21 mai, se vor trage clopotele, iar în instituţii şi şcoli se va păstra un moment de reculegere 

964x374

• În Sfânta Sărbătoare a înălţării Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor:

Joi, 21 mai, se vor trage clopotele, iar în instituţii şi şcoli se va păstra un moment de reculegere

 

Joi, 21 mai 2015, în Sfânta Sărbătoare a înălţării Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. O zi în care trebuie să ne amintim, cu profundă recunoştinţă, de toţi cei care s-au jertfit ca neamul nostru să existe de-a lungul istoriei; ca să avem un stat naţional – unitar, independent şi suveran, în care să trăim liberi şi prosperi. Conform instrucţiunilor M.A.I. „Ceremoniile de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii a înălţării Domnului când, în toate lăcaşurile de cult, în data de 21 mai, la ora 12.00, se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere. De asemenea, instituţiile de apărare şi ordine publică asigură gărzi de onoare şi muzici militare pentru ceremoniile oficiale organizate în municipiile reşedinţă de judeţ şi la cimitirele de război reprezentative din ţară. În această zi, gărzile de onoare se instalează la monumente la ora 11.00 şi se ridică la ora 18.00.

În municipiul Rm. Vâlcea, joi 21 mai a.c., ora 12.00, la Cimitirul Eroilor se va desfăşura ceremonia militară şi religioasă de comemorare şi omagiere a Eroilor neamului. Cu această ocazie se vor depune coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor, se vor rosti scurte alocuţiuni şi va avea loc defilarea Gărzii de Onoare. „Invităm pe toţi cei interesaţi să participe la această mare sărbătoare, noi cei de astăzi fiind datori şi onoraţi în acelaşi timp, să îi cinstim pe cei care s-au dovedit a fi cei mai bravi apărători ai neamului românesc şi ai interesului naţional; pe cei care, în momente critice, au adus, fără precupeţire, jertfa proprii lor vieţi pe altarul patriei. Activităţile desfăşurate la nivelul municipiului Rm. Vâlcea, în vederea organizării ceremoniei din data de 21 mai 2015, se vor derula potrivit programului stabilit de Comandantul Garnizoanei Rm. Vâlcea şi aprobat de Prefectul Judeţului Vâlcea”, precizează prefectul Dumitru Cornoiu.

Leave a Response